Ludovic Orban avertizează de la Băile Tuşnad: Europa va trece printr-o perioadă extrem de dificilă pentru că este vulnerabilă

Autor:  Cristi Șelaru, Redactor

Publicat:  20-07-2022

Actualizat:  21-07-2022

Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, la lucrările Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad, că Europa va trece printr-o perioadă extrem de dificilă pentru că este vulnerabilă, atât din punct de vedere economic, cât şi social, anunță agerpres.

Fostul premier a susţinut că liderii celor mai importante ţări europene s-au complăcut într-o dependenţă economică faţă de Rusia, dependenţă care a crescut în ultimii 20 de ani.

El a mai arătat că, în ciuda avertismentelor ţărilor din Europa Centrală şi de Est "care au fost în lagărul socialist şi care cunosc mult mai bine statul rus", la nivel european nu a existat niciun fel de anticipare a evoluţiilor de astăzi sau nu a existat dorinţa de a pregăti, din timp, astfel de situaţii, iar Rusia s-a folosit de toate mijloacele pentru a-şi atinge obiectivele, de la dezinformare şi susţinerea tuturor mişcărilor antieuropene, până la şantajul economic, energetic şi alimentar.

"Europa va trece printr-o perioadă extrem de dificilă pentru că este vulnerabilă. Este vulnerabilă în primul rând din punct de vedere economic. Toată industria Europei se bazează pe lanţuri de aprovizionare cu materii prime, cu energie, care creează o mare dependenţă atât de Rusia, dar şi de China şi de alte ţări. (...) Interesele economice ale Europei vor fi afectate de şantajul economic practicat de Rusia şi de eventualii, cum să spun, parteneri ai Rusiei într-un eventual şantaj economic. Va exista, la nivelul economiei, la nivelul companiilor, o preocupare extrem de serioasă pentru a nu întrerupe lanţurile de aprovizionare şi pentru a nu afecta economia Europei într-o măsură foarte mare", a declarat Ludovic Orban, în cadrul dezbaterii cu tema "Quo vadis Europa? - Europa încotro?".

Potrivit acestuia, există şi o vulnerabilitate socială, în contextul în care "capacitatea ruşilor de a suporta efecte sociale şi economice negative este mult mai mare decât capacitatea societăţilor europene care sunt obişnuite cu prosperitatea, cu securitatea alimentară, cu un anumit standard de servicii, cu o calitate a serviciilor publice care sunt furnizate către cetăţeni".

În opinia lui Ludovic Orban, va exista "o limită de acceptabilitate din partea societăţilor ţărilor europene în ceea ce priveşte consecinţele economice şi sociale ale acestor, să spunem, întreruperi ale lanţurilor de aprovizionare şi acestei dependenţe economice şi energetice".

Totodată, liderul partidului Forţa Dreptei a mai spus că "modul în care funcţionează democraţia în fiecare ţară europeană şi mai ales modul în care se nasc deciziile la nivel european creează anumite vulnerabilităţi în raport cu mecanismele decizionale care există în Rusia, unde practic decizia este într-o singură mână şi se ia imediat, fără niciun fel de dezbatere şi fără niciun fel de dificultate".

El a mai explicat că dependenţa fiecărei ţări europene în parte, expunerea la riscurile de a fi afectată, este diferită şi trebuie găsite soluţii la această problemă.

"Deci, fiecare ţară are o dependenţă diferită şi ca atare are o abordare oarecum diferită în privinţa reprezentării intereselor naţionale. Este clar, din punctul meu de vedere, că nu se poate ceda şantajului rusesc, pentru că dacă se cedează acum se va ceda de acum înainte de fiecare dată când Rusia va vrea să şantajeze", a subliniat Orban.

Acesta a pledat pentru găsirea unei tranziţii rapide pentru a putea diversifica sursele de aprovizionare cu ţiţei, produse petroliere, gaz, energie şi materii prime care provin în special din Rusia, obiectivul fiind acela de a reduce drastic dependenţa ţărilor din Uniunea Europeană şi a Uniunii Europene în ansamblu de aceste resurse, "care trebuie înlocuite din surse alternative".

Răspunzând la o întrebare legată de relaţiile dintre România şi Grupul ţărilor de la Visegrad, fostul premier a răspuns că acestea sunt foarte bune şi a îndemnat la dialog şi pentru o coordonare a poziţiilor comune.

'Sunt foarte multe puncte comune, foarte multe interese comune. Cel mai important: trebuie să existe un dialog, trebuie identificate punctele comune şi, vă spun, şansa la nivel european este o coordonare a poziţiilor comune, astfel încât să putem influenţa deciziile la nivel european să genereze efecte favorabile asupra ţărilor noastre", a afirmat Ludovic Orban.

Lucrările celei de-a 31 ediţii a Universităţii de Vară Tusvanyos, de la Băile Tuşnad, vor continua joi, în program figurând şi miniştrii UDMR Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, şi Tanczos Barna, ministrul Mediului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Politică

test 3 32 aug noaptea

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'

Article Thumbnail
30-08-2025 Politică

VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Ministrul Justiției vorbește despre cheia pentru magistrați incoruptibili: 'Asta e tocmai pentru a-l feri de tot felul de tentaţii'

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google