Libia organizează, alături de SUA, un forum energetic pentru atragerea de investiții
Sursă foto: Profimedia
Libia pregăteşte un forum pe teme de energie, împreună cu SUA, pentru a impulsiona investiţiile în sectorul hidrocarburilor din nordul Africii, a anunţat, duminică, compania libiană de stat - NOC, relatează agenţia EFE.
Compania naţională de hidrocarburi a prezentat evenimentul drept "primul forum Libiano-American al Energiei", care va fi organizat împreună cu corporaţia 'Freedom First', o companie specializată în proiecte de energie pe pieţe emergente.
Forumul, care nu are încă data fixată, are ca obiectiv "consolidarea relaţiilor bilaterale" între cele două ţări, "extinderea domeniului de aplicare a cooperării şi a investiţiilor în sectorul de petrol şi gaze" şi colaborarea în schimbul de experienţă şi cunoştinţe tehnice, a explicat NOC, conform Agerpres.
Libia este unul dintre cei mai mari producători de petrol din Africa, cu peste 1,3 milioane barili pe zi, şi preconizează să ajungă la două milioane barili pe zi în următorii trei ani, după cum a anunţat compania de stat la începutul acestui an.
Explorează subiectul
Articole Similare
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
Comentează