Lego marchează vânzări record în primele șase luni ale anului

Autor:  Alecsandru Ionescu

Publicat:  27-08-2025

Actualizat:  27-08-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  Facebook

Producătorul danez de jucării Lego A/S a raportat miercuri o creştere de 12% a vânzărilor în primul semestru, până la un nivel record de 34,6 miliarde de coroane (5,43 miliarde de dolari), în contextul în care parteneriatele cu alte mari branduri, precum Formula 1 şi Jurassic Park, i-au permis să înregistreze performanţe mai bune decât rivalii, transmite Reuters.

"Piaţa de jucării a revenit pe creştere în acest an, dar noi înregistrăm un avans mai mare decât media şi astfel ne extindem cota de piaţă", a declarat directorul general de la Lego, Niels Christiansen, adăugând că întreaga piaţă a jucăriilor a înregistrat un avans de aproape 7%, potrivit Agerpres.

Firma de familie, renumită pentru cărămizile sale de plastic colorate, a precizat că vânzările au crescut pe toate pieţele, inclusiv în China, unde s-a confruntat cu dificultăţi în ultimii ani. În plus, în pofida incertitudinilor care au legătură cu tensiunile comerciale, Lego nu a constatat un trend semnificativ în cadrul căruia clienţii din SUA să se reorienteze spre produse mai ieftine, a precizat Christiansen.

În primele şase luni, profitul operaţional al grupului danez a crescut cu 10%, până la nouă miliarde de coroane, susţinut de reţeaua globală de producţie a Lego, care cuprinde şase fabrici amplasate în Danemarca, Ungaria, Cehia, Mexic, China şi Vietnam.

În prezent, Lego îşi extinde fabricile din Monterrey, Mexic şi Ungaria, în timp ce construcţia unei noi uzine în statul american Virginia este aşteptată să se finalizeze în 2027. Christiansen a subliniat că fabrica din Virginia este planificată să ajute la creşterea vânzărilor, mai degrabă decât ca un răspuns la tarifele vamale.

Vânzările Lego în SUA înregistrează creşteri de două cifre, iar Christiansen a subliniat că piaţa americană de jucării a revenit la ritmuri de creştere mai mari decât în ultimii ani.

În schimb, rivalii Lego, inclusiv Mattel, producătorul păpuşilor Barbie, şi Hasbro, producătorul My Little Pony, rămân expuşi la volatilitatea tarifelor vamale, din cauza dependenţei lor faţă de producţia realizată în China.

Istoria pieselor Lego este legată de inventatorul său, Ole Kirk Kristiansen, un tâmplar din Billund, centrul regiunii Jutlandia, care a trecut la lumea jucăriilor, inspirat de versiunile în miniatură ale mobilei pe care a început să le creeze la sfârşitul anului 1920 pentru a reduce costurile. Kristiansen a fondat Lego în anul 1932, numele provenind de la îmbinarea primelor două litere din cuvintele daneze 'leg godt' (joacă bine), fără să ştie că în limba latină 'lego' înseamnă 'eu îmbin'.

Lego Group este prezent în peste 130 de ţări. Filiala din România a grupului a fost înfiinţată în anul 2011, dar şi-a început oficial activitatea la 1 ianuarie 2012. Lego deţine o cotă de 30% pe piaţa de jucării din România.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Danemarca îşi reduce prognoza de creştere economică pentru 2025, pe fondul încetinirii afacerilor gigantului farmaceutic Novo Nordisk

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google