L-au luat la țintă pe Chivu după ce s-a aflat că s-a înțeles cu Inter. 'Lasă un gust amar'

Autor:  Anca Flondor

Publicat:  05-06-2025

Actualizat:  06-06-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  @parmacalcio 1913

Gazzetta dello Sport a anunțat în această seară că Inter a ajuns la un acord cu Cristi Chivu. Antrenorul ar urma să semneze un contract pe doi ani.  Jurnaliștii apropiați de clubul Parma îi bat obrazul românului, amintindu-i că la ultima conferință a anunțat că nu va părăsi echipa pe care a salvat-o de la retrogradare.

„Un nou capitol între Chivu și Inter pare gata să înceapă. Chemarea vechii sale iubiri l-a convins pe convins antrenorul român să plece de la Parma, să încerce marele salt și să se întoarcă acasă. Eforturile Parmei nu au fost suficiente și acum trebuie să își găsească un nou antrenor pentru a construi în viitor. Chivu nici măcar nu s-a prezentat la club să negocieze reînnoirea contractului, și-a trimis agentul.

În așteptarea anunțului oficial, se pare că aventura lui Chivu în Emilia se termină după câteva luni, 13 meciuri și o salvarea minunată de la retrogradare. Un mariaj frumos cu un divorț fulgerător care lasă un gust amar.

În Parma, fanii și clubul erau fericiți și convinși că vor continua împreună, dar la final el s-a dat în spate, în ciuda unui plan făcut pentru sezonul viitor. Cuvintele sale, care dădeau de înțeles că rămâne, de la ultima conferință de presă răsună în mintea noastră.

Apelul de la Inter i-a schimbat destinul lui Chivu. Acesta va încerca marele salt prin preluarea unei echipe care a ajuns în finala Champions League. Trebuie să recunoaștem că a fost dedicat Parmei din prima zi până la minunata salvare, dar e normal atunci când recitești aceste cuvinte să te facă să strâmbi din nas”, au notat jurnaliștii de la Parmalive.com.

Declarațiile făcute de antrenorul român

Parma a fost prim echipă de seniori antrenată de Chivu. A înregistrat 3 victorii, 7 remize și 3 înfrângeri. În trecut, în perioada 2021 și 2024 a pregătit echipa de tineret a Interului.

"Am simțit încrederea clubului din prima zi. Vreau să le mulțumesc tuturor pentru asta. În același timp, staff-ul meu și cu mine am avut încredere în grup. Vom avea timp să analizăm unde voi fi în viitor, dar nu mă văd în alte locuri, sunt recunoscător pentru încrederea acordată. Astea sunt lucruri importante în viață, nu voi putea uita asta", a spus Chivu, la ultima conferință de presă la finalul sezonului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Victorie pentru AC Milan în etapa a 2-a din Serie A

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google