Israelul a lovit sudul Beirutului după ce a țintit fabrici subterane de drone ale Hezbollah
Sursă foto: hepta / Zuma Press / Matan Golan
Cel puțin trei atacuri aeriene israeliene au lovit suburbiile sudice ale Beirutului după ce armata a declarat că va viza fabrici subterane de drone ale Hezbollah, scrie The Guardian, citat de Mediafax.
Valuri de fum s-au ridicat deasupra capitalei libaneze, la scurt timp după ce un număr foarte mare de oameni au părăsit zona. „IDF (armata, n.r.) lovește în prezent ținte teroriste ale unității aeriene Hezbollah”, a declarat armata israeliană pe Telegram.
Într- un comunicat, președintele Libanului, Joseph Aoun, a „condamnat ferm agresiunea israeliană” și „încălcarea flagrantă a unui acord internațional (...) în ajunul unui festival religios sacru”. Premierul Nawaf Salam a emis, de asemenea, o declarație de condamnare a atacurilor.
Cu mai puțin de două ore mai devreme, purtătorul său de cuvânt, Avichay Adraee, avertizase pe rețelele de socializare că locuitorii din suburbii sunt „situați în apropierea unor instalații aparținând organizației teroriste Hezbollah” și ar trebui evacuați imediat.
Încetarea focului din noiembrie a încercat să pună capăt luptelor, dar Israelul a continuat să lanseze în mod regulat atacuri în sudul Libanului.
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează