Iranul declară că a dejucat o operaţiune de 'sabotaj' împotriva Organizaţiei iraniene pentru energie atomică

Autor:  Anca-Adriana Huza

Publicat:  23-06-2021

Actualizat:  23-06-2021

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Iranul a afirmat miercuri că a dejucat o operaţiune de 'sabotaj' împotriva Organizaţiei iraniene pentru energie atomică (OIEA), la scurt timp după ce denunţase consecinţele nefaste pentru negocierile de la Viena privind programul său nuclear ale blocării unor site-uri media pro-iraniene de către Washington, transmite AFP.

'Miercuri dimineaţă, o operaţiune de sabotaj contra uneia din clădirile OIEA a eşuat', a anunţat televiziunea de stat de la Teheran, menţionând că 'acţiunea (de sabotaj) a fost neutralizată înainte ca ea să fi putut avaria clădirea'.

Sursa nu a dat alte informaţii despre felul operaţiunii sau locul unde a avut loc, scrie Agerpres.ro.

'Sabotorii nu şi-au continuat planul', a indicat televiziunea de stat, fără a preciza ce înţelege prin aceasta, dar evocând 'măsuri prevăzute pentru protecţia clădirilor' aparţinând OIEA.

Potrivit agenţiei dpa, au existat informaţii neconfirmate despre un atac cu dronă împotriva unei unităţi unde este produs potenţialul vaccin iranian Barekat împotriva COVID-19, a cărui testare urmează să înceapă în curând.

Iranul a acuzat în mai multe rânduri Israelul că i-a sabotat unele din instalaţiile nucleare.

Teheranul a atribuit în aprilie serviciilor secrete israeliene sabotarea uzinei sale de îmbogăţire a uraniului de la Natanz, precum şi asasinarea unui om de ştiinţă iranian în noiembrie.

Săptămâna trecută, noul ministrul de externe al Israelului, Yair Lapid a declarat că ţara sa va face 'tot ce-i stă în puteri pentru a împiedica Iranul să obţină bomba nucleară'.

Anunţul de miercuri intervine pe fondul discuţiilor de la Viena vizând salvarea acordului internaţional din 2015 şi revenirea Statelor Unite în pact.

Ministrul german de externe, Heiko Maas, a estimat miercuri ca 'posibilă' încheierea într-un 'viitor previzibil' a unui acord pe acest subiect, în pofida recentei alegeri ca preşedinte al Republicii islamice a ultraconservatorului Ebrahim Raisi.

Tot miercuri, Teheranul a denunţat blocarea de către Washington a accesului la site-urile mai multor mass-media pro-iraniene, acuzând o acţiune contrară libertăţii de expresie şi 'neconstructivă'.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google