Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank: Prognoza Guvernului de creştere economică este extrem de optimstă

Autor:  Remus Vlad, Redactor

Publicat:  16-04-2020

Actualizat:  16-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Prognoza Guvernului de creştere economică este extrem de optimstă, a declarat pentru Ziarul Financiar Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank, care spune că instituţia are în acest moment o prognoză de scădere economică de 6% în 2020 şi un deficit buegtar estimat la 8,5% din PIB, anunță MEDIAFAX.

Cu toate acestea, în opinia sa, deficitul bugetar va ajunge spre 10% din PIB, un nivel care va fi dificil de finanţat.

Citește și: Avertisment! Consumul de alcool crește riscul de contractare a Covid-19 și înrăutățește efectele bolii

„Calculele sunt relativ simple. Dacă înainte de criză ţinta de deficit era de 3,6%, iar opinia Consiliului Fiscal are că acesta sa va apropia de 4,6% din PIB, la o creştere economică de 4,1%, acum noi vedem o scădere de 6%. La fiecare punct procentual în minus penru scăderea economică se adaugă 0,35 puncte procentuale în deficit. Astfel, am ajunge la un deficit de peste 8% din PIB, la care se adaugă plata şomajului tehnic, achiziţiile de aparatură medicală şi înlesnirile la plata taxelor. Estimarea FMI pe acest pachet este de 2% din PIB, deci ajungem la peste 10%”, a declarat el pentru ZF.

El mai spune că aşteptarea analiştilor financiari şi a pieţelor financiare era că guvernul va revizui creşterea pensiilor cu 40% în septembrie, un efort bugetar semnificativ în condiţiile date. În condiţile unui deficit bugetar greu finanţabil, guvernul ar trebui să reevalueze toate cheltuielile de acest tip şi, în acelaşi timp, să valorifice toate sursele de finanţare interne şi externe.

Citește și: CTP cere capul lui Marcel Vela: Pentru asta, Costache a plătit cu funcția

„Este de remarcat că a fost menţinută creşterea pensiilor cu 40%, ceea ce este contrar aşteptărilor analiştilor şi pieţelor financiare (...) Din perspectiva finanţării trebuie luate în calcul absolut toate sursele de finanţare posibile (...) FMI are în momentul de faţă o facilitate foarte atractivă care pune la dispoziţia solicitanţilor surse importante de finanţare fără condiţionalităţi, iar termenii de finanţare sunt cei mai buni pe care îi putem accesa în momentul de faţă.”

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Danemarca îşi reduce prognoza de creştere economică pentru 2025, pe fondul încetinirii afacerilor gigantului farmaceutic Novo Nordisk

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google