Incendiu puternic în Giurgiu: Două locuinţe, cinci autoturisme şi 25 de animale au ars
Sursă foto: Alex Buble
Două locuinţe, cinci autoturisme, mai multe anexe, 25 de animale şi păsări şi 100 de baloţi de trifoi au ars într-un incendiu izbucnit luni seară în localitatea Mârşa din cauza folosirii intenţionate a unei surse de aprindere.
"ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină aseară în localitatea Mârşa pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată care pornise de la vegetaţie uscată care ardea pe o suprafaţă de aproximativ un hectar şi care s-a extins rapid în două gospodării, pagubele fiind însemnate. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal, Secţiei Mihăileşti, Gărzii de Intervenţie Roata de Jos şi ISU Teleorman cu cinci autospeciale de stingere şi două cisterne. Pentru că flăcările se extindeau cu repeziciune pompierii militari au fost sprijiniţi şi de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Mârşa cu un tractor şi o cisternă. Pompierii au constatat faptul că flăcările puneau în pericol locuinţele din apropiere şi un parc auto în care se aflau peste 50 de maşini", se arată într-un comunicat de presă emis marţi de ISU Giurgiu.
În prima gospodărie, au ars generalizat două anexe pe o suprafaţă de aproximativ 150 de metri pătraţi, patru dormitoare, o bucătărie, acoperişul, bunuri personale, mobilier şi electrocasnice.
În cea de-a doua gospodărie, au ars cinci autoturisme, trei anexe şi 100 de baloţi de trifoi.
În incendiu au fost surprinse şi 25 de animale şi păsări.
Pompierii au reuşit să salveze alte 22 de păsări, să protejeze din calea flăcărilor cea de-a doua locuinţă şi 47 de autoturisme aflate în parcul auto.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere.
Explorează subiectul
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează