Incendiu în curtea unei firme din Slatina: mai multe camioane au fost mistuite de flăcări
Sursă foto: Alex Buble
Un autocamion şi o vidanjă au ars complet şi un alt autocamion a fost afectat după un incendiu izbucnit noaptea trecută la unul dintre autovehicule, toate parcate în curtea unui firme din Slatina, de pe strada Constructorului, au informat, miercuri, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt.
Intervenţia pompierilor a fost dificilă şi a durat aproape trei ore, în condiţiile în care în incinta respectivă se aflau o staţie de carburant, mai multe autovehicule, cât şi o clădire din containere modulare.
Potrivit reprezentanţilor ISU Olt, incendiul ar fi fost cauzat de un scurtcircuit produs la capul tractor al unui autocamion şi s-a propagat la mai multe vehicule parcate în curtea unui operator economic.
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenţie la înălţime şi un echipaj SMURD.
"În momentul sosirii echipajelor, ardeau două autocamioane şi o vidanjă, cu posibilităţi de propagare la mai multe vehicule parcate, containere pentru depozitare şi o staţie proprie de carburant. Misiunea pentru stingerea incendiului şi îndepărtarea efectelor negative a durat aproximativ trei ore. În urma evenimentului au ars un autocamion, o vidanjă şi a fost afectat un alt autocamion aflat în apropiere", a precizat sursa citată.
Intervenţia pompierilor, care au localizat şi stins incendiul, a limitat pagubele, astfel că focul nu a afectat şi alte obiective din curtea operatorului economic, respectiv alte vehicule parcate, o clădire din containere modulare, o anexă şi staţia proprie de alimentare cu carburant.
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează