Hotărârea privind modificarea criteriilor şi punctajelor pentru repartizarea locuinţelor sociale şi de necesitate, adoptată de Consiliul Local al Sectorului 1
Sursă foto: Primaria Sector 1
Consiliul Local al Sectorului 1 a adoptat, în şedinţa de vineri, o hotărâre privind modificarea criteriilor şi punctajelor pentru întocmirea listei de priorităţi pentru repartizarea locuinţelor sociale şi de necesitate.
La data intrării în vigoare a acestui act normativ, se abrogă prevederile hotărârii Consiliului Local nr. 430 din 23 decembrie 2019, scrie Agerpres.ro.
"În varianta actuală sunt mult mai multe persoane care o să aibă acces la locuinţe sociale. Va fi un ajutor care va fi dat oamenilor temporar, cât timp au nevoie şi apoi, când pot să facă faţă unei chirii din piaţă, vor fi alte persoane care au nevoie de ajutor care vor putea să beneficieze", a declarat primarul Clotilde Armand la şedinţa Consiliului Local.
Conform hotărârii adoptate vineri, punctajele se acordă în funcţie de: situaţia locativă a solicitanţilor, numărul de copii aflaţi în întreţinere, numărul de persoane care gospodăresc împreună, starea de sănătate actuală, vechimea cererii, venitul mediu net lunar pe membru de familie, vârsta solicitantului, categoria de grupuri vulnerabile.
"Cele mai mari punctaje sunt atribuite persoanelor evacuate cu hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă dintr-un imobil retrocedat/sau care locuiesc într-un imobil ce a fost retrocedat de mai mult de 5 ani, persoanelor invalide şi bolnavilor cronici, familiilor monoparentale, persoanelor care au o vechime a cererii de atribuire a unei locuinţe sociale mai mare de 6 ani, persoanelor care au venituri mai mici decât salariul minim pe economie, tinerilor care provin din instituţii de ocrotire etc", a menţionat Primăria Sectorului 1.
În urma aprobării acestei hotărâri privind criteriile, cererile persoanelor îndreptăţite vor fi analizate şi, în funcţie de punctajul realizat de fiecare solicitant, acestea vor fi departajate şi se va întocmi lista de priorităţi, care se aprobă anual de Consiliul Local al Sectorului 1.
Fondul locativ al Primăriei Sectorului 1 este alcătuit din 753 de locuinţe sociale şi 58 de locuinţe pentru tineri. Totodată, prin OUG nr. 83/2001 privind transmiterea temporară a unor imobile situate în Municipiul Bucureşti din administrarea Regiei Autonome Locato în administrarea consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti au fost transmise spre repartizare şi administrare Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti 15 imobile pentru persoanele evacuate cu destinaţia de locuinţe sociale, rezultând astfel un total de 768 de locuinţe sociale.
Pe lista de priorităţi aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 167/2019 figurează 744 de solicitări pentru locuinţe sociale depuse de persoane/familii aflate în situaţii locative deosebite: 268 de dosare la structura de o cameră, 194 de dosare pentru două camere, 282 de dosare la trei camere, a adăugat Primăria Sectorului 1.
Explorează subiectul
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează