Heung-min Son ar putea părăsi Tottenham pentru un transfer în MLS

Autor:  Alecsandru Ionescu

Publicat:  24-07-2025

Actualizat:  24-07-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  news.ro

Sud-coreeanul Heung-min Son, căpitanul echipei engleze de fotbal Tottenham Hotspur, ar putea ajunge în campionatul nord-american, MLS, informează ESPN

Son, o extremă în vârstă de 33 de ani, este curtat mai ales de echipa Los Angeles FC, potrivit Agerpres.

Son a avut probleme cu accidentările şi evoluţii sub aşteptări în sezonul trecut, în care Tottenham a avut un parcurs dezastruos în campionat, încheind pe locul 17, primul deasupra zonei retrogradării. Formaţia londoneză, printre ai cărei jucători este fundaşul român Radu Drăguşin, a câştigat însă Europa League, după o finală împotriva lui Manchester United (1-0), succes care i-a asigurat prezenţa în sezonul actual al Ligii Campionilor.

Son a reuşit doar 11 goluri în stagiunea trecută pentru Spurs, ceea ce reprezintă cea mai slabă performanţă a sa de la sezonul de debut.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Victorie pentru AC Milan în etapa a 2-a din Serie A

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google