Guvernul alocă peste 279 milioane lei pentru Complexul Energetic Oltenia
Sursă foto: Dreamstime.com
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că Guvernul României a aprobat un ajutor de stat în valoare de peste 279 de milioane de lei pentru Complexul Energetic Oltenia. Proiectul a fost inițiat de Ministerul Energiei.
Fondurile alocate de Guvern vor acoperi parțial costurile certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente anului 2025, conform angajamentelor europene. Măsura face parte din planul de restructurare aprobat de Comisia Europeană, a transmis Burduja, prin intermediul unui mesaj publicat pe Facebook.
„Este un nou semnal că România își asumă cu responsabilitate tranziția energetică — dar o face realist, cu cap, fără a periclita securitatea energetică a românilor. Complexul Energetic Oltenia nu este o simplă companie, ci un pilon al sistemului energetic național. Produce energie în bandă, adică energie stabilă, care ține în funcțiune economia și lumina aprinsă în spitalele, școlile și casele românilor. Fără CEO, România nu ar fi trecut cu bine peste crizele ultimilor ani — de la ierni geroase la veri caniculare, la volatilitatea pieței energetice europene”, a explicat ministrul Energiei.
Sebastian Burduja s-a referit și la tranziția României către energia curată.
„Am spus-o zilele trecute și la Bruxelles, în fața Comisarului european pentru Energie: închiderea celor 1.755 MW pe cărbune, prevăzută prin PNRR pentru 1 ianuarie 2026, nu este fezabilă în lipsa unor capacități noi de producție de energie în bandă care să fi fost puse în funcțiune. Grupurile pe gaz sunt încă în faza de licitație, turbinele s-au scumpit considerabil, iar termenele de execuție s-au extins. În acest context, deciziile pripite vor genera vulnerabilități reale, pe care România nu și le permite. Securitatea energetică a României nu este negociabilă. Tranziția către energie curată trebuie să fie sustenabilă și corectă. România și-a redus masiv emisiile de gaze cu efect de seră, cu peste 77% față de 1990. Ne păstrăm ținta de 2032 pentru eliminarea cărbunelui din mixul energetic național. Până atunci, vom avea suficiente capacități alternative, mai ieftine și mai curate, pe gaz, dar și reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, pe care am reușit anul trecut să le contractăm, după 20 de ani”, a adăugat Sebastian Burduja.
Ministrul s-a referit și la tranziția privitoare la complexul din Oltenia.
„Este important să sprijinim tranziția CEO și să o facem ținând cont de nevoile pe care România le are acum și cu respect pentru oamenii care țin această companie în viață — mineri, energeticieni, comunități întregi care muncesc cu demnitate și profesionalism. Le mulțumesc tuturor. Vom continua să investim în capacități noi, în energie regenerabilă, în gaz, în nuclear, dar îmi exprim în continuare speranța că nu vom fi forțați să luăm decizii care pot periclita interesele consumatorilor sau economia națională”, a precizat Sebastian Burduja.
Explorează subiectul
Articole Similare
test 3 32 aug noaptea
Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut
'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere
SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan
FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână
Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare
Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică
Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism
Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor
Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'
VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi
Comentează