Grecia va trimite vehicule blindate în Ucraina numai după ce va primi la schimb transportoare din Germania

Autor:  Anca-Adriana Huza

Publicat:  06-06-2022

Actualizat:  07-06-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  pixabay

Grecia a declarat luni că va livra Ucrainei cele aproximativ 100 de vehicule de luptă ale infanteriei de concepţie sovietică provenind din fostele stocuri est-germane de îndată ce transportoare blindate de fabricaţie germană care i-au fost promise la schimb vor ajunge efectiv în Grecia, relatează dpa.

Un anunţ în acest sens a fost făcut de către purtătorul de cuvânt al guvernului, Giannis Oikonomou, într-o conferinţă de presă la Atena, potrivit Agerpres.ro.

Problema este conflictul Greciei cu Turcia: Atena a anunţat în luna mai că ar putea livra Ucrainei arme grele numai dacă acestea vor fi înlocuite imediat, pentru că insulele elene nu pot rămâne neprotejate. Turcia testează în prezent suveranitatea mai multor insule din estul Marii Egee, ceea ce înseamnă că forţele armate greceşti sunt în stare de alertă.

Săptămâna trecută, premierul Kyriakos Mitsotakis a agreat în principiu schimbul de tancuri cu cancelarul german Olaf Scholz.

Forţele armate elene au în dotare vehicule blindate de tip sovietic BMP-1, în schimbul cărora ar putea primi transportoare germane Marder (Marten).

Cu toate acestea, guvernul grec a fost ulterior atacat de opoziţie, care l-a criticat apreciind că insulele ar rămân neprotejate în timpul acestui schimb.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google