Gheorghe Nichita, primele declarații după eliberare: Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns să ies din penitenciar
Sursă foto: Inquam Photos / Liviu Chirica
Fostul primar PSD al municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, a părăsit Penitenciarul Botoşani în cursul după-amiezii de marţi, la câteva ore după ce instanţa s-a pronunţat în favoarea liberării sale condiţionate.
El a declarat, la ieşirea din unitatea de detenţie, că principala sa dorinţă este aceea de a-şi revedea familia.
"Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns să ies din Penitenciar şi să merg spre casă să îmi văd familia. Sunt multe lucruri de făcut în viaţa asta. În primul rând să îmi văd nepoţii", a afirmat Nichita.
Fostul primar al municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, care executa o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru fapte de corupţie, a fost pus în libertate, marţi, în baza unei sentinţe a Tribunalului Botoşani, potrivit portalului instanţelor de judecată, portal.just.ro.
Magistraţii Tribunalului Botoşani au respins acţiunea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, care au contestat decizia din 30 iulie a Judecătoriei Botoşani de punere în libertate a lui Nichita.
"Respinge ca nefondată contestaţia formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, împotriva sentinţei penale nr. 714 din 30 iulie 2021, pronunţată în dosarul nr. 6328/193/2021 al Judecătoriei Botoşani. Cheltuielile judiciare din contestaţie rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 19 octombrie 2021", se arată în decizia instanţei botoşănene.
Pe 30 iulie, magistraţii Judecătoriei Botoşani au admis propunerea Penitenciarului Botoşani de punere în libertate a fostului primar al municipiului Iaşi Gheorghe Nichita, însă la scurt timp procurorii au contestat această decizie.
Gheorghe Nichita a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, după ce ar fi cerut şi primit mită 10% din valoarea proiectului european Sistemul de Management al Traficului din municipiul Iaşi.
Nichita a ajuns în penitenciar pe 5 august 2020. Pe 29 septembrie 2020, magistraţii Tribunalului Iaşi l-au condamnat pe fostul primar la cinci ani şi două luni de închisoare într-un alt dosar, însă sentinţa nu este definitivă.
Explorează subiectul
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează