G7 condamnă utilizarea de către Rusia a alimentelor ca instrument de 'coerciţie geopolitică'
Sursă foto: stiripesurse.ro
G7 condamnă utilizarea de către Rusia a alimentelor ca instrument de 'coerciţie geopolitică'
Miniştrii Agriculturii din ţările G7 (Grupul celor şapte ţări puternic industrializate) au condamnat duminică folosirea de către Rusia a alimentelor "ca mijloc destabilizator şi instrument de coerciţie geopolitică" în timpul invaziei sale în Ucraina, transmite EFE, potrivit Agerpres.
"Continuăm să condamnăm în termenii cei mai fermi războiul de agresiune ilegal, neprovocat şi nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei", se arată în declaraţia comună adoptată de Grupul celor Şapte la finalul reuniunii lor de două zile din oraşul japonez Miyazaki (sud-vest), la care a luat parte şi reprezentantul UE.
Miniştrii agriculturii din Germania, Canada, Statele Unite, Franţa, Italia, Japonia, Regatul Unit şi Uniunea Europeană şi-au exprimat "profunda îngrijorare faţă de impactul devastator pe care războiul îl are asupra securităţii alimentare mondiale, în special prin creşteri bruşte de preţuri la cereale, combustibil şi îngrăşăminte, care îi afectează în mod disproporţionat pe cei mai vulnerabili", se arată în text.
G7 şi-a manifestat susţinerea pentru iniţiativele întreprinse de UE, Ucraina şi Turcia
G7 şi-a manifestat susţinerea pentru iniţiativele întreprinse de UE, Ucraina şi Turcia în vederea deschiderii canalelor de export de cereale din teritoriul afectat de război, unul din cei mai mari producători mondiali, şi, specific, şi-a exprimat "sprijinul ferm" pentru extinderea şi punerea în aplicare a iniţiativei de transport de cereale prin Marea Neagră.
Grupul celor şapte ţări puternic industrializate s-a angajat să-i "sprijine pe cei mai afectaţi de militarizarea alimentelor de către Rusia", prin măsuri care să le asigure accesul la alimente şi îngrăşăminte.
De asemenea, semnatarii declaraţiei şi-au reafirmat angajamentul de a susţine reconstrucţia şi redresarea Ucrainei, împărtăşind cu această ţară diversele lor experienţe şi expertize agricole, precum şi contribuind la refacerea infrastructurii şi la accesul la finanţare şi la seminţe pentru fermierii ucraineni prin intermediul organizaţiilor internaţionale.
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează