FOTO În premieră, Peştera Urşilor a fost scanată 3D, în colaborarea dintre mediul academic şi specialişti

Autor:  Mirea Andreea

Publicat:  25-03-2025

Actualizat:  25-03-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  facebook.com

Peştera Urşilor, o arie protejată de interes naţional, a fost scanată 3D, în premieră, de o echipă de studenţi orădeni cu sprijinul unei firme specializate, într-o colaborare între mediul academic, instituţii de profil şi specialişti, a informat marţi, într-un comunicat de presă, Universitatea din Oradea.

"Scanarea 3D a unei peşteri este importantă, deoarece permite documentarea la cel mai înalt nivel de precizie a schimbărilor geologice şi biologice, prin măsurători repetate la anumite intervale de timp, contribuind la dezvoltarea cunoaşterii mediului subteran şi îmbunătăţirea conservării acestuia. Crearea unei baze de date digitale este utilă în monitorizarea şi conservarea pe termen lung a acestui obiectiv unic", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, Peştera Urşilor a fost scanată pentru a i se crea un model digital, activitatea având loc săptămâna trecută în cadrul parteneriatului, încheiat în urmă cu 15 ani, între Universitatea din Oradea şi RNP Romsilva - Administraţia Parcului Natural Apuseni RA, responsabilă pentru protecţia şi conservarea peşterii.

"Evaluarea aşa-numitului inventar al peşterii, adică tot ceea ce conţine interiorul cavităţii subterane, şi este vorba de sute de mii de obiecte, la dimensiuni, densitate şi amplasare care fac dificilă, spre aproape imposibilă, o evaluare clasică, prin metoda observaţiei şi măsurării directe, a fost mereu o mare provocare. De aceea, în cadrul parteneriatului nostru, Facultatea de Construcţii, Cadastru şi Arhitectură doreşte să vină în întâmpinarea acestei provocări cu o propunere de soluţie tehnică prin care să dezvolte, împreună cu Administraţia Parcului Natural Apuseni, cele mai bune metode de evaluare şi monitorizare a habitatelor subterane, utilizând Peştera Urşilor ca zonă pilot", a declarat prodecanul acestei facultăţi, Aurelian Buda.

Scanarea 3D a fost realizată de studenţii acestei facultăţi, de la specializarea Măsurători Terestre şi Cadastru, coordonaţi de o echipă formată din cadre didactice şi cu sprijinul SC Giscad SRL, prin proprietarul firmei, Liviu Gherman, care a pus la dispoziţie aparatura necesară cu tehnologii de înaltă performanţă, precum: Wingtra One Gen II şi NavVis VLX. Operarea acestora a fost realizată în peşteră de unul dintre specialiştii firmei, Sergiu Ceauşu.

"Această activitate practică a reprezentat o oportunitate valoroasă pentru studenţii specializării Măsurători Terestre şi Cadastru de a îmbina cunoştinţele teoretice cu aplicaţii concrete, în teren, într-un cadru natural de o importanţă speologică şi istorică deosebită", a mai adăugat Aurelian Buda.

În plus, în cadrul aceleiaşi activităţi, studenţii au realizat şi o determinare, prin metode nedistructive, a clasei de beton utilizat la construcţia zonelor de acces.

Prin mijlocirea administraţiei Parcului Natural Apuseni, invitat special la această activitate a fost Marius Vlaicu, şeful Compartimentului de Carstologie, Cadastru şi Protecţia Peşterilor din cadrul Institutului de Speologie "Emil Racoviţă" al Academiei Române, un specialist recunoscut în acest domeniu.

"Studenţii au avut ocazia să viziteze acest univers subteran, dar şi să primească informaţii, în mod direct, de la un renumit specialist cu o experienţă bogată în domeniu. Astfel de activităţi demonstrează importanţa colaborării dintre mediul academic, instituţii de profil şi specialişti, pentru protejarea şi valorificarea patrimoniului natural al României", a mai spus Aurelian Buda.

Peştera Urşilor, din localitatea bihoreană Chişcău, arie protejată de interes naţional, inclusă şi în reţeaua Natura 2000 ca zonă protejată de interes comunitar, este cunoscută în principal pentru fosilele de urs de peşteră, de unde a primit şi numele.

Dar, în aceeaşi măsură, Peştera Urşilor este cunoscută ca fiind cea mai frumoasă peşteră turistică din România, datorită bogăţiei şi diversităţii de formaţiuni de peşteră sau speleoteme. Peştera a fost descoperită accidental, în anul 1975, în timpul derulării unor lucrări într-o carieră de calcar situată în marginea satului. Frumuseţea şi dimensiunile impresionante ale golului subteran au determinat autorităţile vremii să oprească exploatarea carierei şi să pună în valoare din punct de vedere turistic această peşteră, prin dezvoltarea unei infrastructuri de vizitare moderne atât la interior, cât şi la exterior.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google