FOTO | Cătălin Drulă: Următorul Consiliu al partidului european ALDE, din care USR face parte, va fi organizat la Bucureşti
Sursă foto: usr.ro
Preşedintele USR Cătălin Drulă a anunţar că următorul Consiliu al partidului european ALDE, din care USR face parte, va fi organizat la Bucureşti, în luna octombrie.
O delegaţie USR condusă de Cătălin Drulă participă în aceste zile la Congresul ALDE desfăşurat în Suedia, la Stockholm, unde a fost făcut anunţul oficial legat de organizarea viitorului consiliu, arată comunicatul de presă al partidului.
„Vom pregăti în toamnă, la Bucureşti, anul electoral 2024, care începe chiar cu alegerile europarlamentare. Este o onoare pentru noi şi o recunoaştere a muncii pe care USR o face în fiecare zi pentru aceste valori ale liberalismului, ale democraţiei. Ne bucurăm să-i găzduim pe partenerii noştri europeni la Bucureşti, în octombrie”, a declarat Cătălin Drulă, potrivit sursei citate.
Din delegaţia USR la Congresul ALDE mai fac parte parlamentarii Dan Barna, Diana Buzoianu, Ionuţ Moşteanu, Cristina Prună, Cristian Seidler, dar şi europarlamentarul USR Vlad Botoş şi vicepreşedintele USR Vlad Voiculescu. USR este reprezentată la evenimentul de la Stockholm şi de primari USR, printre care Clotilde Armand, Radu Mihaiu şi Elena Lasconi şi viceprimarii Flavia Boghiu şi Alexandra Tătaru.
Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa este formată din 60 de partide liberale din întreaga Europă şi este reprezentată în instituţiile Uniunii Europene cu 65 de deputaţi şi cinci membri ai Comisiei Europene.
O delegaţie USR condusă de Cătălin Drulă participă în aceste zile la Congresul ALDE desfăşurat în Suedia, la Stockholm, unde a fost făcut anunţul oficial legat de organizarea viitorului consiliu.
„Vom pregăti în toamnă, la Bucureşti, anul electoral 2024, care începe chiar cu alegerile europarlamentare. Este o onoare pentru noi şi o recunoaştere a muncii pe care USR o face în fiecare zi pentru aceste valori ale liberalismului, ale democraţiei. Ne bucurăm să-i găzduim pe partenerii noştri europeni la Bucureşti, în octombrie”, declară Cătălin Drulă.

Articole Similare
test 3 32 aug noaptea
Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut
'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere
SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan
FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână
Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare
Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică
Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism
Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor
Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'
VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi
Comentează