Fostul șef al Externelor Adrian Cioroianu dat pe mâna Justiției după ce a deconspirat activitățile unei jurnaliste - Dosarul este în faza camerei preliminare

Autor:  Cătălin Lupășteanu

Publicat:  11-03-2025

Actualizat:  11-03-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  captura video Digi24

Directorul Bibliotecii Naționale a României, Adrian Cioroianu, a fost deferit, recent, justiției, pentru o faptă de divulgarea a unor informații secrete de serviciu sau nepublice, după ce a divulgat public activitățile de documentare a unei jurnaliste.

Concret, potrivit datelor de pe portalul instanțelor de judecată, în 7 martie Tribunalul București a înregistrat dosarul pe numele lui Cioroianu, iar în cauză s-a constituit ca parte civilă și jurnalista a căror drepturi ar fi fost lezate.

Astfel, dosarul se află în prezent în faza camerei preliminare, urmând ca magistratul ce va analiza probele și felul de efectuare a urmăririi penale să stabilească dacă totul este conform legii iar dosarul poate intra în faza judecății pe fond.

La acest moment apărarea lui Cioroianu și partea civilă din dosar pot depune o serie de cereri și excepții, pot contesta modalitatea de obținere a probelor sau alte momente ale anchetei penale precum scrierea rechizitorului sau alte acte întocmite de către procurorul de caz.

Jurnalistă expusă când „îl documenta„ pe Mircea Geoană

Acuzația în cazul lui Cioroianu are legătură cu momentul la care acesta a divulgat public faptul că în incinta instituției pe care o conduce, Biblioteca Națională a României, se afla jurnalista care documenta la acel moment un potențial plagiat în lucrarea de doctorat al lui Mircea Geoană.

Mai precis, se pare, că această divulgare ar fi pornit de la o posibilă șicană după ce anterior expunerii public a informației de către Cioroianu, jurnalista a reclamat că în sălile Bibliotecii Naționale cititorii sunt nevoiți să stea cu gecile pe ei.

„În zona spaţiilor libere pentru lectură, de la parter, acolo unde mai ales studenţii obişnuiesc să înveţe sau să lucreze pentru diverse proiecte erau 16,6 grade. Temperatura se vede pe termometrul pe care l-am luat cu mine de acasă special ca să văd câte grade sunt în cea mai importantă bibliotecă din ţara asta”, scria pe contul personal de pe o platformă de socializare angajata din presă.

Directorul BNaR a făcut publice aceste informații într-un comentariu la o postare a analistului militar Hari Bucur-Marcu despre conflictul dintre cei doi.

„Cât despre doamna pe care o amintiți, e suficient să vă spun că a cerut la sală după ce solicitase o lucrare a lui Mircea Geoană, care i s-a dat, desigur cu acordul meu și în normele legii, doar că dânsa nu știu ce o fi citit, dar e clar că a descoperit în geantă și un termometru adus de acasă (premeditare? Lua temperatura candidaturii lui M. Geoană?), prilej cu care face poze de victimă și explică dânsa de ce nu sunt studenți în bibliotecă – asta pe 27 febr a.c, adică în a doua zi după vacanța studenților, răstimp în care tinerii erau în facultăți, să-și afle orarul”, a fost reacția presupus ilegală a fostului Ministru al Afacerilor externe și director al BNaR.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Politică

test 3 32 aug noaptea

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'

Article Thumbnail
30-08-2025 Politică

VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Ministrul Justiției vorbește despre cheia pentru magistrați incoruptibili: 'Asta e tocmai pentru a-l feri de tot felul de tentaţii'

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google