Fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu arată 'cireașa' de pe tort în relația cu Rusia: Ungaria este în egală măsură ameninţată, aşa cum este şi România

Autor:  Florin Pușcaș

Publicat:  30-05-2024

Actualizat:  31-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu a declarat, joi, la Târgu Mureş, că nu crede că există vreo ţară în interiorul Uniunii Europene care să-şi dorească războiul, dar că drumul spre pace este problema şi trebuie definiţi bine termenii despre ce înseamnă această pace în viziunea statelor membre.

"Mi se pare absolut normal, adică e propriu lumii democratice ca diversele ţări să vorbească pe diverse voci. Nu e nimic contradictoriu. Avem un comisar pentru afaceri externe, dar practic fiecare ţară are propria sa politică externă. Deci, până aici nimic surprinzător. În definitiv, cu toţii ne dorim pacea. Adică nu cred că este o ţară în interiorul Uniunii Europene care să-şi dorească războiul. Doar că drumul sau calea spre pace o constituie problema. Şi din acest punct de vedere, pe mine nu mă alarmează faptul că diverse ţări văd diverse soluţionări ale unui conflict care, în ultima instanţă, ne deranjează pe toţi", a declarat, pentru AGERPRES, Adrian Cioroianu.

Comparația cu un „bătăuș”

Potrivit acestuia, singurul om din zonă care nu îşi doreşte pacea este Vladimir Putin şi nu e o perspectivă tocmai corectă să se creadă că guvernul de la Bucureşti, Sofia sau Varşovia şi-ar dori mai puţin pacea decât guvernul de la Budapesta.

"Ce înseamnă pace? Să laşi bătăuşul din curtea şcolii să terorizeze toţi colegii? Pentru că asta face Rusia, de fapt. A dori pacea în relaţia cu un bătăuş care îşi ameninţă vecinii de bancă nu e chiar cea mai bună alegere. Cred că niciun diriginte la clasă nu lasă bătăuşul să-şi facă de cap. Problema e că, evident, noi n-avem un diriginte. În lumea occidentală nu există cineva care să ne urecheze. Nici măcar Bruxelles-ul nu-l trage de urechi pe domnul Orban (Viktor, n.r.). Poate să spună orice, nu riscă nimic, dar în acelaşi timp, dorindu-ne pacea, din păcate avem de-a face cu un vecin agresiv şi, dacă îmi permiteţi, eu aş spune că Ungaria este în egală măsură ameninţată, aşa cum este şi România sau Polonia. Faptul că Ungaria s-ar afla într-un paradis al securităţii, în timp ce noi, toţi ceilalţi, suntem în conflict cu Rusia lui Putin, e fals. Putin, de fapt, luptă împotriva întregului Occident, să fie foarte limpede", a afirmat Cioroianu.

Cioroianu: „Nu mi se pare deloc o dovadă de slăbiciune, ci mai curând o dovadă de normalitate”

Faptul că în UE există păreri contradictorii cu privire la ajutorul acordat Ucrainei, susţine Adrian Cioroianu, este în beneficiul lumii occidentale, fiindcă asta îl împiedică pe Vladimir Putin să spună că tot Occidentul este împotriva lui.

"Dacă toţi am gândi la fel şi am fi de acord cu ajutorul pentru Ucraina, atunci lui Vladimir Putin i-ar fi cu atât mai uşor să spună că luptă împotriva întregului Occident. Oricum o spune el, zice că luptă cu Occidentul colectiv. Întrebarea mea este cum se acomodează unele regimuri europene, cum ar fi regimul domnului Orban, cum se simte atunci când spune Vladimir Putin că luptă împotriva Occidentului colectiv? Evident că şi Ungaria face parte din acest Occident şi bănuiesc că este deranjat de afirmaţia domnului Putin. Altfel, cred că pluralitatea de voce a Uniunii Europene serveşte unei cauze a libertăţii şi a democraţiei într-o democraţie. Nu toţi cred că toţi vorbesc la fel. E bine că unii vor mai mult, alţii poate mai puţin. Şi nu mi se pare deloc o dovadă de slăbiciune, ci mai curând o dovadă de normalitate", a precizat Adrian Cioroianu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google