Fost ministru de externe, după ce Șoșoaca a propus anexarea prin lege a unor teritorii din Ucraina: 'În realitate e o manipulare'

Autor:  Florin Pușcaș

Publicat:  22-03-2023

Actualizat:  23-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto:  captura youtube

După ce senatoarea Diana Șoșoacă a depus o propunere legislativă privind anexarea unor teritorii din Ucraina care au aparținut în trecut României, fostul ministru de externe Adrian Cioroianu afirmă că este vorba despre o manipulare menită să facă jocurile propagandei ruse.

"Genul acesta de propunere pe care o face evident că va fi îmbrățișată de propaganda pro-rusă ca să arate că, iată, sunt și în alte țări opinii consensuale care cer Ucrainei să renunțe la anumite teritorii. Astfel de fantasme ... și momentul e nepotrivit, și propunerea e nepotrivită, și persoana care o face e nepotrivită, așa încât avem toate condițiile pentru un mare eșec al acestei propuneri.

Acesta e secretul fake news, că pleacă de la lucruri reale, li se da o conotație ticăloasă și se produce manipularea. Astfel de propuneri pot să atragă atenția, mai ales că dau impresia că vor îndrepta cine știe ce injustiție istorică. În realitate e o manipulare.

Cu cât mai mulți oameni explică asta - la nivel de școală, media - cu atât vom educa cetățenii în ideea de a fi mai precauți, și a nu muscă astfel de momeli, care de fapt fac propagarea unui stat care a provocat un război, pe nume Rusia", a declarat Adrian Cioroianu, la Digi24.

Senatoarea Diana Iovanovici-Şoşoacă, președintele partidului S.O.S România, a depus luni, 20 martie, la Senat, propunerea legislativă intitulată „Lege pentru modificarea Legii nr. 129/1997 pentru ratificarea Tratatului cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina”, pentru introducerea acesteia în procedură legislativă. Textul proiectului, AICI!

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Politică

test 3 32 aug noaptea

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'

Article Thumbnail
30-08-2025 Politică

VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Ministrul Justiției vorbește despre cheia pentru magistrați incoruptibili: 'Asta e tocmai pentru a-l feri de tot felul de tentaţii'

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google