FIFA ameninţă cu suspendarea federaţia, echipa naţională şi cluburile din India
Sursă foto: FIFA
Forurile care guvernează fotbalul mondial (FIFA) şi asiatic (AFC) au ameninţat federaţia indiană că vor interzice echipei naţionale şi cluburilor sale participarea la orice competiţie dacă nu vor primi noile statute până la 30 octombrie, relatează L'Equipe, citat de news.ro.
Într-o scrisoare adresată preşedintelui Federaţiei Indiene de Fotbal (AIFF), Kalyan Chaubey, FIFA şi AFC şi-au exprimat „profunda îngrijorare” faţă de incapacitatea acestuia de a finaliza şi adopta noul text. Noul statut al AIFF face obiectul unei proceduri iniţiate în 2017 la Curtea Supremă din India.
În 2022, Federaţia Indiană a fost suspendată pentru scurt timp pentru trafic de influenţă, după numirea de către Curtea Supremă a unui comitet de administratori însărcinaţi cu conducerea acesteia. Această măsură a fost ridicată câteva zile mai târziu, după decizia AIFF de a organiza alegeri, în urma cărora Kalyan Chaubey a fost ales în fruntea federaţiei.
Ameninţarea FIFA survine în contextul în care ediţia 2025-2026 a principalei competiţii naţionale – Indian Super League (ISL) – a fost amânată din cauza unui conflict financiar între AIFF şi administratorul privat al campionatului. Contractul dintre federaţie şi Football Sports Development Limited, care expiră la 8 decembrie, nu a fost încă reînnoit.
Articole Similare
Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă
Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât
Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun
Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB
Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj
Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei
VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale
McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei
Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez
Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4
Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025
Comentează