Fermierii primesc sprijin pentru culturile speciale și zootehnie: peste 60 de milioane de euro
Sursă foto: Agrisuport
Ministerul Agriculturii anunță că APIA a început miercuri plata sumelor aferente Sprijinului Cuplat pentru Campania 2024. Peste 43.500 de fermieri vor beneficia de plăți în valoare totală de peste 60 de milioane de euro, fonduri provenite din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
„Înțelegem pe deplin importanța acestor fonduri pentru menținerea activităților din agricultură și pentru susținerea sectoarelor sensibile, precum zootehnia și culturile speciale. Fermierii vor regăsi banii în conturi începând de mâine și în zilele următoare”, a transmis directorul general al APIA, Nicoleta Gabriela Andrei.
Sumele virate acoperă atât intervenții de bază, cât și forme de sprijin cuplat pentru culturile speciale (soia, lucernă, leguminoase, orez, sămânță de cartof, sfeclă de zahăr, legume, fructe) și sectorul zootehnic (vaci de lapte, carne vită, ovine, caprine, bivolițe de lapte și viermi de mătase).
Printre cele mai mari alocări se numără cele pentru culturi de soia- peste 14 milioane euro, lucernă – peste 12 milioane euro, sfeclă de zahăr – peste 12 milioane euro.
Ministerul Agriculturii arată că plățile se realizează în lei, la cursul de schimb stabilit de Comisia Europeană: 4,9753 lei/euro.
Articole Similare
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
Comentează