Federația Română de Handbal a refăcut programul Ligilor Naționale, după retragerea a patru echipe

Autor:  Anca Flondor

Publicat:  07-07-2025

Actualizat:  07-07-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  news.ro

Federația Română de Handbal a stabilit, din nou, prin tragere la sorți, luni, programul Ligilor Naționale, după ce CSJ Prahova și Știința București nu s-au înscris la feminin, iar CSM Bacău și CSM Odorheiu Secuiesc, la masculin.

Astfel, competițiile naționale se vor desfășura cu 12 echipe, din 14 câte erau inițial, iar nicio echipă nu va retrograda. În schimb, echipele de pe locurile 11 și 12 vor juca turneu de baraj cu echipele clasate pe locurile 3 și 4 din Divizia A, pentru rămânere/promovare în Liga Națională.

Potrivit tragerii la sorţi de luni, de la sediul FRH, în prima rundă a Ligii Naţionale feminine se vor duela Dunărea Brăila - SCM Râmnicu Vâlcea, Rapid Bucureşti - CSM Slatina, CSM Bucureşti - Minaur Baia Mare, SCMU Craiova - CSM Târgu Jiu, Gloria Bistriţa - HC Zalău şi Corona Braşov - CSM Galaţi.

Competiția este programată să înceapă pe 30 august, turul urmând să se încheie pe 10 ianuarie 2026. Întrecerea este programată să se încheie la finalul lunii mai 2026.

Liga Zimbrilor va începe cu următoarele dueluri: HC Buzău - CSM Constanţa, Dinamo Bucuresti – Universitatea Cluj, CSM Sighişoara - CSM Focşani, Potaissa Turda – Poli Timişoara, CSM Bucureşti - CSM Vaslui şi CSU Suceava - Minaur Baia Mare.

Campionatul este programat să debuteze pe 7 septembrie, turul urmând să se încheie pe 7 decembrie. Sezonul se va încheia la finalul lunii mai 2026.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Victorie pentru AC Milan în etapa a 2-a din Serie A

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google