Familia Regală a României petrece sărbătorile de iarnă la Săvârșin

Autor:  Bran Irina Alexandra

Publicat:  20-12-2020

Actualizat:  20-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto:  click.ro

Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu se vor afla la Săvârșin de Crăciun și Anul Nou, alături de Alteța Sa Regală Principesa Sofia, informează Mediafax.ro.

Vezi și: Ultimul portret de Crăciun al cuplului prezidențial Trump, dezvăluit. Melania a ales o ținută inedită

Programul public al Familiei Regale a României, va fi restrâns, anul acesta, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou, în contextul pandemiei de coronavirus.

Astfel, marți, la ora 12, Majestatea Sa Margareta, însoțită de Principesa Sofia, va oferi spitalului din Săvârșin saltele și echipamente pentru paturi, precum și un punct de spălătorie. Donația va fi făcută în aer liber, în perimetrul din fața spitalului.

În aceeași zi, la ora 12.30, în Satul Regal, Majestatea Sa și Principele Radu vor oferi daruri de Crăciun angajaților de la Castelul Regal și de la Ocolul Silvic din Săvârșin. Vor fi prezenți primarul localității, Ioan Vodicean și preotul paroh, Călin Mădăluță.

Miercuri, de la ora 12, Majestatea Sa Margareta, însoțită de Principesa Sofia, va oferi daruri familiilor nevoiașe din Săvârșin.

Deși în fiecare an, Majestatea Sa obișnuia să prezinte presei bradul din Salonul mare al Castelului și masa de Crăciun din Sufrageria mare, anul acesta vor fi puse la dispoziție imaginile cu pregătirile de Crăciun filmate în interiorul Castelului.

În Ajunul Crăciunului va fi transmis mesajul de Crăciun al Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei.

Familia Regală a transmis că va petrece privat restul zilelor de Crăciun și Revelionul, la Castelul Săvârșin.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Cultură si Media

dadsadsa

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 2 31 aug la 21.19

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO Celebrul chef britanic Gordon Ramsay a fost operat de urgență. Era suspect de cancer de piele

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

După 140 de ani, Ștefan cel Mare primește o nouă 'față': Emblematicul monument din Iași intră în restaurare

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Lady Gaga revine pe scena MTV Video Music Awards

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Diana Lupescu, la Gala Tânărului Actor HOP: Au venit copiii cu prospeţime, cu interes, poţi să-i pui în orice personaj

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

WhatsApp se pregătește să schimbe radical funcțiile aplicației: Ce vor putea face utilizatorii

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Tzancă Uraganu șochează din nou: 'O palmă, două, nu știu… un picior mai dai la o femeie, să o stăpânești'

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Sfântul Alexandru: Tradiții și obiceiuri asociate cu aceeastă zi - Lucruri mai puțin știute din tradiția românească

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Rihanna celebrează două decenii de carieră muzicală: '20 de ani de mulțumiri'

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Noul film cu Julia Roberts generează dezbateri despre mișcarea feministă la Festivalul de la Veneția

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google