Everton şi Nottingham Forest, acuzate de nereguli financiare
Sursă foto: Pinterest.com
Cluburile din Premier League Everton şi Nottingham Forest au fost acuzate de nereguli financiare şi s-ar putea confrunta cu depunctarea, scrie EFE.
Cazul a fost transferat unei comisii independente care va decide sancţionarea celor două cluburi, pentru că ar fi încălcat regula veniturilor şi sustenabilităţii din Premier League, potrivit Agerpres.
Everton a primit deja o penalizare de zece puncte în acest sezon pentru depăşirea pierderilor de 105 milioane de lire sterline pe trei ani permise de Premier League în sezonul 2021-2022. Acuzaţiile la adresa lui Everton şi Forest sunt pentru depăşirea limitei de pierderi impuse de Premier League.
După cum a explicat Everton într-un comunicat, noua acuzaţie se concentrează pe perioada 2019-2023, aşa încât clubul va ataca decizia.
"Premier League nu are linii directoare care să împiedice un club să fie penalizat pentru perioadele financiare în care a fost deja penalizat, cum este cazul, de exemplu, în EFL (divizia a doua până la a patra). Clubul trebuie acum să se apere de o altă acuzaţie a Premier League care include aceeaşi perioadă pentru care a mai fost deja sancţionat", a spus Everton, care a făcut deja recurs la sancţiunea de zece puncte, dar încă nu cunoaşte verdictul asupra acesteia.
Explorează subiectul
Articole Similare
Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă
Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât
Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun
Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB
Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj
Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei
VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale
McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei
Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez
Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4
Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025
Comentează