Dosar DNA: Marian Iorga, fost şef al IPJ, a fost achitat pentru corupţie; decizia nu este definitivă

Autor:  Loredana Codruț

Publicat:  30-04-2025

Actualizat:  30-04-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Fostul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Călăraşi Marian Iorga, trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care era acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, a fost achitat, miercuri, de instanţa de fond.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Călăraşi a dispus achitarea inculpatului pentru cele două infracţiuni de care era acuzat, decizia putând fi atacată cu apel.

Marian Iorga a fost deferit justiţiei în vara anului 2022.

Potrivit unui comunicat transmis la acel moment de DNA, procurorii anticorupţie au reţinut în rechizitoriu că, la data de 29 aprilie 2017, Iorga ar fi primit un ceas de lux în valoare de 4.350 lei de la un om de afaceri în legătură cu soluţionarea favorabilă a unei sesizări pe care persoana respectivă o formulase anterior.

"În perioada februarie 2017 - august 2018, Marian Iorga, în aceeaşi calitate, ar fi pretins unor oameni de afaceri să accepte achiziţionarea, la preţuri supraevaluate, a unor autoturisme pe care inculpatul le avea în proprietate sau pe care acesta urma să le achiziţioneze. În schimbul acestor 'servicii', inculpatul le-ar fi promis că îşi va folosi influenţa asupra unor subordonaţi care aveau în lucru cauze penale sau petiţii ce-i priveau pe oamenii de afaceri, pentru ca aceştia să le soluţioneze favorabil sau să urgenteze efectuarea unor acte ce intrau în atribuţiile lor de serviciu", arată DNA.

În acest context, Iorga ar fi obţinut suma totală de 4.000 euro de pe urma a trei "tranzacţii" efectuate în condiţiile de mai sus.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google