Diaspora: un congres ratat și un parlamentar spitalizat

Relevant e faptul că acest Congres – care teoretic e prevăzut de lege, dar practic e un etern proiect platonic – e un eșec ușor de întrevăzut, pentru că băltește într-un vid metodologic care îl va copleși pe Stanoevici. Gândiți-vă cât de complicat este să identifici o metodă corectă prin care românii de peste hotare să-și desemneze reprezentanții (foarte puțini, de altfel); câte contestații, interese și orgolii vor fi în joc. Cine va câștiga la sfârșitul zilei? Foarte probabil, aceiași lideri pișcotari de asociații cvasi-fictive, care se plimbă anual pe la cele două-trei evenimente minore pe care le organizează ”prin tradiție” departamentul de profil. Nu generalizez: există, de bună seamă, în Europa asociații respectabile, există cu certitudine ziare serioase ale Diasporei (aici vorbesc din experiență directă), însă mi s-a întâmplat rarisim să întâlnesc în colegiul meu din Orient oameni care au habar de Ministerul Românilor de Pretutindeni sau care au beneficiat vreodată de ajutorul său; de cele mai multe ori e vorba doar de o mică nomenclatură stabilă și formală.

Faptul că ministrul Stanoevici s-a încurcat deja în organizarea Congresului îl poți ghici din modul în care a abordat relația cu comisiile de specialitate din Parlament: după ce, într-o primă fază, le-a ignorat total, a descoperit ulterior că acestea trebuie implicate metodologic în organizare. Problema? E foarte târziu. Fisurile organizatorice au început să iasă la iveală, conflictele din comunități s-au acutizat, bugetarea evenimentului e incertă – iar în acest context întoarcerea spre comisii pare numai o tehnică pentru găsirea unui țap ispășitor. A fost, din punctul meu de vedere, o eroare strategică faptul că reprezentanții comisiilor s-au implicat în dezbatere într-o fază atât de înaintată, când lucrurile mai pot fi aduse cu greu în zona coerenței, pentru că astfel – deși formal au dreptate – parlamentarii dau impresia unor șicane instituționale care salvează ministerul: mândrul inițiator trebuia să-si asume până la capăt răspunderea pe care nu era dispus s-o împartă cu nimeni. Să fie sprijinit total – nicidecum încurcat.

Nu vom avea prea curând un Congres al românilor de pretutindeni: după entuziasmul său inițial, de manager debutant, Stanoevici a înțeles în sfârșit că a început târziu și că nu are capacitatea normativă de a ține lucrurile sub control. Singura problemă acum e – dacă se poate – pasarea responsabilității.

În același context, deputatul de Europa Mihai Aurelian a ajuns în spital după o severă grevă a foamei pentru taxe consulare mai mici și alte revendicări de principiu. În tot acest timp, nu a primit niciun semnal de la Stanoevici, Miron Mitrea i-a urat succes iar Vali Zgonea a spus – la începutul grevei – că parlamentarul e mai tânăr și vrea să se afirme. Nu e chiar o dovadă de respect pentru un om care nu face totuși decât să transmită – într-un mod poate extrem, neinspirat, dar cu siguranță implicat și generos – mesajul votanților săi.

Diaspora e un domeniu în care statul român a fost și se încăpățânează să rămână falimentar în materie de politici publice, de interes real și, uneori, de simplă umanitate sau politețe.