Conflict de interese? Magnat de presă, girant pentru Boris Johnson. De ce avea nevoie fostul premier de aproape un milion de euro

Autor:  Lucian Negrea, Reporter

Publicat:  23-01-2023

Actualizat:  23-01-2023

Article thumbnail

Sursă foto:  Inquam Photos - George Călin

Preşedintele BBC, Richard Sharp, l-a ajutat pe fostul premier Boris Johnson să obţină garanţii pentru un credit de aproape 800.000 de lire sterline (911.000 euro) cu numai câteva săptămâni înainte ca Johnson, care era pe atunci şef al guvernului, să-l recomande pentru funcţia de conducere la postul public britanic, a dezvăluit duminică The Sunday Times, citat de EFE, scrie AGERPRES.

Sharp, fost director la banca Goldman Sachs şi consilier al lui Johnson pe vremea când acesta deţinea funcţia de primar al Londrei, l-a prezentat milionarului canadian Sam Blyth pe Simon Case, care era pe atunci secretar al cabinetului, pentru a discuta chestiunea creditului, scrie ziarul britanic.

Atât Sharp, cât şi Blyth participaseră la o cină la sfârşitul anului 2020 în care au analizat mai multe formule pentru a acoperi cheltuielile lui Johnson, căruia nu-i ajungea salariul de prim-ministru, de circa 165.000 de lire sterline, sau 188.000 euro.

Fostul lider conservator, care are şapte copii cu trei femei diferite, era nevoit să plătească pensie alimentară după ce divorţase la începutul acelui an şi îşi redecora reşedinţa oficială din Downing Street.

Blyth s-a oferit să le fie girant atât premierului de la acea vreme, Boris Johnson, cât şi actualului preşedinte al BBC, Richard Sharp, care a acţionat ca intermediar, cu toate că nu a menţionat acest aspect atunci când şi-a depus candidatura pentru şefia BBC care implică declararea oricărui "conflict de interese".

"Nu există conflict pentru că nu am făcut altceva decât să-l pun în legătură, la cererea sa, pe domnul Blyth cu secretarul cabinetului şi nu am fost implicat în vreun alt mod", a declarat preşedintele BBC pentru The Sunday Times.

Un purtător de cuvânt al fostului premier a declarat la rândul său pentru ziarul britanic că "Richard Sharp nu a oferit niciodată niciun fel de consiliere financiară lui Boris Johnson, şi nici Johnson nu i-a cerut niciun fel de consiliere financiară".

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google