Dalai Lama devine noul subiect de dispută între China și SUA

Autor:  Lucian Negrea, Reporter

Publicat:  08-07-2025

Actualizat:  08-07-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  CNN

Guvernul chinez a cerut marţi Statelor Unite să "recunoască natura separatistă antichineză" a lui Dalai Lama, după ce secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a felicitat pe liderul religios tibetan cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, informează EFE, potrivit Agerpres.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe chinez, Mao Ning, l-a acuzat marţi, într-o conferinţă de presă, pe Dalai Lama de "participarea la activităţi separatiste împotriva Chinei sub pretextul religiei".

Mao Ning a susţinut că "economia tibetană actuală este înfloritoare, societatea este armonioasă şi stabilă, iar tradiţiile culturale sunt protejate şi promovate" sub conducerea Partidului Comunist Chinez.

"Facem apel la Statele Unite să recunoască pe deplin importanţa şi sensibilitatea chestiunilor legate de Tibet", a adăugat purtătoarea de cuvânt chineză, solicitând Washingtonului să nu se amestece în "afacerile sale interne".

Într-un comunicat, Marco Rubio a reafirmat sprijinul SUA pentru dreptul tibetanilor de a-i "alege şi de a-i venera liber pe liderii lor religioşi fără interferenţe", într-un mesaj interpretat ca un avertisment direct adresat China.

Marţi, liderul budist care locuieşte în India din 1959, după evadarea din Tibet, a anunţat o viitoare reîncarnare care va fi gestionată de cercul său apropiat, ceea ce a constituit o provocare directă pentru China, care a anexat Tibetul şi insistă că "reîncarnarea" este o problemă politică internă supusă aprobării statului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google