Cseke Attila: În administraţia publică, nu se dau plăţi compensatorii. Nu există temei legal

Autor:  Anca Flondor

Publicat:  28-08-2025

Actualizat:  29-08-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  Grigore Popescu/ Agerpres

Angajaţii din administraţia publică locală şi centrală care vor fi concediaţi în urma implementării prevederilor prin care organigramele se reduc nu vor primi plăţi compensatorii. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, explică faptul că legea nu permite ca bugetarii să primească asemenea drepturi, scrie news.ro.

”Nu sunt plăţi compensatorii. În administraţia publică, nu se dau plăţi compensatorii. Nu există temei legal”, a afirmat Cseke Attila, joi seară, la Digi 24, întrebat dacă bugetarii care vor fi concediaţi vor primi compensaţii financiare.

El a explicat că reducerile de personal din administraţia publică se vor face în termenele stabilite de lege pentru reorganizări, respectiv este nevoie de un termen de 10 zile în care prefecţii trebuie să dea ordinul cu noul număr de posturipentru fiecare unitate administrativ-teritorială, după care urmează 30 de zile în care unitatea administrativ-teritorială trebuie să aprobe noua organigramă şi statul de funcţii, iar în alte 30 de zile trebuie dat preavizul.

”Procedurile legale trebuie să respectăm”, a subliniat ministrul.

Cseke Attila a precizat că primarii nu au posibilitatea de refuza reorganizările, ei riscând sancţiuni pecuniare în cazul în care refuză.

”Nu se poate (să refuze reducerea organizgramei – n.r.), pentru că legea, pachetul spune că în momentul în care nu respecţi după ce s-a dat ordinul prefectului în 30 de zile, dacă n-ai dat hotărârea de Consiliul Local, atunci suspendăm cotele defalcate, sume defalcate de la bugetul de stat, practic nu o să primeşti sume din care să vieţuieşti, ca să spun aşa, ca să ai cheltuielile acoperite, deci există sancţiuni”, a explicat ministrul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Politică

test 3 32 aug noaptea

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'

Article Thumbnail
30-08-2025 Politică

VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Ministrul Justiției vorbește despre cheia pentru magistrați incoruptibili: 'Asta e tocmai pentru a-l feri de tot felul de tentaţii'

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google