Criza Diasporei si a diplomatiei romanesti

Si asta pentru ca Diaspora inseamna, de fapt, reprezentare culturala, oportunitati de sincronizare tehnologica, premise pentru business si comert – ca sa nu mai putem la socoteala faimosul aflux de bani spre tara. Grecia clasica, de pilda, si-a datorat maretia unui sistem de dezvoltare gandit in jurul ideii de Diaspora, coloniile grecesti de peste mari – din Italia sau Asia Mica – intrecandu-si adesea cetatile fondatoare si ajutandu-le pe acestea sa depaseasca nenumarate episoade critice. China de astazi a facut din Diaspora un factor strategic de crestere, comunitatile chineze de peste hotare – din SUA pana in Romania – fiind atent protejate si coordonate. Marile culturi diplomatice ale ultimelor secole – SUA, Marea Britanie, Franta, Germania – isi trateaza grupurile de expati dupa reguli rigide de coeziune comunitara, oferindu-le scoli, spitale si centre culturale specifice (scoala franceza, institutul cultural britanic, spitalul german s.a.).

Desi a devenit, dupa 1989, o natiune cu Diaspora importanta, Romania nu are o cultura si un proiect de dezvoltare in aceasta directie. Romania – mai simplu spus – isi trateaza prost, uneori de-a dreptul rusinos, comunitatile de peste hotare, fara sa le inteleaga importanta si fara sa se simta responsabila in raport cu acestea. Avem, ce-i drept, de cativa ani, un minister al romanilor de peste hotare; dar e suficient sa ne uitam la bugetul acestuia si la camarutele in care isi desfasoara activitatea pentru a intelege ca vorbim de o forma fara fond, de o parodie, de o casa de papusi. Dezvoltarea unor institutii reale de coeziune comunitara si reprezentare diplomatica peste hotare se face cu fonduri si grija – ori motto-ul diplomatiei romane in ultimii ani este: “Nu ne cereti bani!”. Ambasadele cad peste diplomati, sarbatorile nationale se fac cu un buget de 100 de euro abia aprobat din tara, proiectele comunitatii sunt sprijinite cu cel mult 30 de carti – asta daca ai norocul sa cunosti bine sistemul. Tot soiul de specialisti si ministri bezmetici ne-au cautat de zor brandul de tara, dar noi nu gasim materiale decente de prezentare a Romaniei, ne bucuram copilareste pentru un pliant cu Arcul de Triumf si Cimitirul Vesel. Daca o comunitate de romani de peste hotare solicita un consulat nou (cazul din Suedia) sau o cursa directa TAROM (cazul din Egipt) e tratata, in cel mai bun caz, cu un dezgust moderat.

Fara un proiect prin care Diaspora sa devina un motor al dezvoltarii nationale, fara o planificare legislativa si institutionala care sa ofere romanilor de peste hotare structuri de coeziune comunitara (scoli romanesti, centre culturale romanesti), fara o diplomatie finantata corect – ferita de taieri stupide efectuate de finantisti care nu inteleg rostul si specificul reprezentarii externe, fara utilizarea inteligenta a potentialului atasatilor nostri economici si a camerelor de comert in sincronizare cu expatii romani, ei bine, Romania isi va irosi in cativa ani resursa uriasa a celor peste trei milione de romani care traiesc si muncesc peste hotare.

Sunt oameni care – dezamagiti de Romania chiar daca refuza sa o admita din patriotism – isi vor educa copiii intr-o alta limba si cultura, vor ocoli orice contact cu autoritatile romanesti, vor evita progresiv sa se intoarca in tara fie si pentru vacante. Si ai caror urmasi vor fi, in cateva decenii, spanioli, francezi, italieni sau americani de toata isprava.