Critici internaționale după decizia Israelului de a ocupa Gaza: Autoritatea Palestiniană cere intervenția ONU

Autor:  Alexandra Pricop

Publicat:  09-08-2025

Actualizat:  09-08-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  iStock

Planul Israelului de a prelua controlul asupra oraşului Gaza este o nouă "escaladare" a Israelului care ameninţă "stabilitatea regională", a acuzat sâmbătă Autoritatea Palestiniană, conform AFP.

"Politicile Israelului, care includ reocuparea Gazei, încercările de anexare a Cisiordaniei şi iudaizarea Ierusalimului, vor închide toate uşile către securitate şi stabilitate atât la nivel regional, cât şi global", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei palestiniene, Nabil Abu Roudeina.

Abu Roudeina a denunţat "respingerea de către Israel a criticilor internaţionale şi a avertismentelor puterilor mondiale privind escaladarea războiului împotriva poporului palestinian", calificând aceste acţiuni drept "o sfidare şi o provocare fără precedent la adresa voinţei internaţionale de a obţine pacea".

content-image

Gaza, parte integrantă a statului Palestina

Fâşia Gaza este parte integrantă a statului Palestina, la fel ca Ierusalimul şi Cisiordania. Fără ea, nu va exista niciun stat palestinian", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei.

El a solicitat "Consiliului de Securitate al ONU să constrângă urgent Israelul "să-şi înceteze agresiunea, să permită intrarea ajutoarelor" în Gaza. De asemenea, el a făcut apel la administraţia SUA "să îşi asume responsabilităţile, împiedicând Israelul să extindă războiul şi oprind terorismul coloniştilor în Cisiordania (...)".

Autoritatea Palestiniană este autoritatea civilă care guvernează Cisiordania ocupată de Israel, unde trăiesc aproximativ trei milioane de palestinieni, precum şi aproximativ o jumătate de milion de israelieni care ocupă colonii considerate ilegale în conformitate cu dreptul internaţional. Fâşia Gaza se află sub controlul islamiştilor Hamas din 2006.

content-image

Noua fază a operaţiunilor militare israeliene împotriva Hamas

Joi seara, guvernul premierului israelian a aprobat o nouă fază a operaţiunilor militare împotriva Hamas în Fâşia Gaza, inclusiv ocuparea oraşului Gaza. Anunţul acestui plan a provocat dezaprobarea internaţională. Consiliul de Securitate al ONU urmează să organizeze sâmbătă o reuniune de urgenţă pe această temă.

Pe lângă dezarmarea Hamas şi returnarea "tuturor ostaticilor, vii şi morţi" care se află încă în mâinile Hamas, planul israelian vizează demilitarizarea Fâşiei Gaza şi plasarea acesteia sub control israelian, înainte de a institui "o administraţie civilă" care să nu fie "nici a Hamas, nici a Autorităţii Palestiniene", potrivit lui Netanyahu.

content-image

După 22 de luni de război, prim-ministrul se confruntă cu presiuni foarte puternice în Israel şi în străinătate pentru a pune capăt ofensivei sale în Fâşia Gaza, unde peste două milioane de palestinieni sunt ameninţaţi cu "foametea generalizată", potrivit ONU.

Reacția fermă a unor țări occidentale

Într-o declaraţie comună emisă sâmbătă, miniştrii de externe din Italia, Australia, Germania, Noua Zeelandă şi Regatul Unit au respins ferm decizia cabinetului de securitate israelian. Aceasta va agrava situaţia umanitară catastrofală, va pune în pericol viaţa ostaticilor şi va creşte riscul unui exod în masă al civililor", potrivit acestor ţări.

"Planurile anunţate de guvernul israelian riscă să încalce dreptul umanitar internaţional", în timp ce "orice încercare de anexare sau extindere a coloniilor încalcă dreptul internaţional", se arată în declaraţie.

content-image
Cele cinci ţări îndeamnă "părţile şi comunitatea internaţională să îşi dubleze eforturile pentru a pune capăt acum acestui conflict teribil, printr-o încetare imediată şi permanentă a focului care să permită livrarea imediată, masivă şi neîngrădită a ajutorului umanitar", în timp ce "Hamas trebuie să elibereze toţi ostaticii fără întârziere sau condiţii şi să se asigure că aceştia sunt trataţi cu umanitate şi nu sunt supuşi la acte de cruzime sau umilinţă".

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google