Consiliul Concurenţei a aprobat preluarea Simbeton de către Romcim
Sursă foto: stiripesurse.ro
Consiliul Concurenţei a aprobat tranzacţia prin care Romcim SA preia compania Simbeton SRL.
Potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă, transmis miercuri AGERPRES, Romcim SA este producător de ciment, agregate, betoane şi elemente prefabricate din beton. Compania deţine şi operează două fabrici de ciment la Medgidia şi Hoghiz, o staţie de măcinare la Târgu-Jiu, precum şi o reţea de terminale de ciment, cariere, balastiere, depozite de agregate, staţii de betoane şi staţii producătoare de elemente prefabricate de beton.
Romcim este controlată de grupul CRH, prin intermediul CRH Romania Holdings UK Ltd.
Simbeton SRL produce şi comercializează elemente prefabricate din beton. Compania deţine o unitate de producţie în Oradea, judeţul Bihor, care dispune de o staţie de betoane.
"În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal. Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial", se arată în comunicatul citat.
Explorează subiectul
Articole Similare
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
Comentează