Clark Olofsson, figura-cheie din jaful care a inspirat 'sindromul Stockholm', s-a stins din viață

Autor:  Meilă Emilia-Alexandra

Publicat:  26-06-2025

Actualizat:  26-06-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  BJÖRN KARLIN/SVT/SVT

Clark Olofsson, unul dintre cei mai cunoscuţi infractori din istoria Suediei şi unul dintre protagoniştii jafului care s-a aflat la originea aşa-numitului "sindrom Stockholm", a murit la vârsta de 78 de ani, într-un spital din această ţară scandinavă, a confirmat familia sa, joi, presei suedeze, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.

Olofsson şi-a petrecut jumătate din viaţă în închisoare pentru numeroase infracţiuni, de la tentativă de omor şi jaf la infracţiuni legate de abuz şi droguri, însă cea mai cunoscută dintre toate a fost aşa-numitul "jaf Norrmalmstorg", în timpul căruia ostaticii au format o relaţie de complicitate cu răpitorii lor, dând naştere termenului psihologic binecunoscut.

Jan Erik "Janne" Olsson a intrat în sucursala Kreditbank din Piaţa Norrmalmstorg din centrul capitalei suedeze la 23 august 1973, cu capul acoperit cu o glugă şi înarmat cu un pistol-mitralieră şi explozibili.

El a tras cu arma în aer, a luat ostatici trei angajaţi ai băncii şi a solicitat poliţiei să îi dea trei milioane de coroane suedeze, o maşină şi arme, dar şi posibilitatea de a părăsi Suedia.

Olsson a cerut, de asemenea, ca Olofsson, care pe atunci era unul dintre cei mai cunoscuţi infractori din ţară şi pe care îl cunoscuse în închisoare, să fie transferat din celula sa la bancă.

Autorităţile au fost de acord cu o parte din solicitări şi l-au transportat pe Clark Olofsson la bancă, unde încă un angajat al băncii a fost luat ostatic.

În timpul celor şase zile, ostaticii au jucat cărţi cu răpitorii şi au format o legătură emoţională puternică cu aceştia. Ei au acceptat chiar şi o propunere, respinsă de autorităţi, de a pleca cu maşina împreună cu infractorii, declarând că au încredere "orbeşte" în ei.

La momentul la care poliţia i-a eliberat pe ostatici, într-o operaţiune în care nimeni nu a fost rănit, ei au refuzat să plece de lângă răpitorii lor de teama pedepsei, iar aceştia din urmă i-au îmbrăţişat luându-şi la revedere.

 

"Jaful Norrmalmstorg" a inspirat mai multe cărţi şi un film, iar în urmă cu trei ani Netflix a lansat un serial bazat pe viaţa lui Olofsson, care a ispăşit pedepse în mai multe ţări, a renunţat la cetăţenia suedeză pe care a redobândit-o ulterior şi a fost liber timp de şapte ani.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google