Cifra de afaceri MedLife a crescut cu 11% în T1
Sursă foto: ZiarMM
Grupul MedLife a înregistrat o cifră de afaceri pro-formă de 256,4 de milioane de lei, în primele trei luni ale anului, în creştere cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, potrivit rezultatelor publicate, vineri, de companie.
Totodată, sistemul medical MedLife anunţă semnarea unei facilităţi de credit sindicalizat în valoare totală de aproximativ 110 milioane de euro, care presupune modificarea şi majorarea facilităţilor existente cu suma de 20 milioane euro, fonduri ce vor fi folosite pentru dezvoltarea mai multor proiecte în contextul COVID-19, proiecte ce ţin de zona de prevenţie, cercetare, retehnologizare şi nu numai, dar şi pentru extinderea programului de achiziţii, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.
Potrivit reprezentanţilor companiei, la această majorare se vor adăuga nouă milioane de euro, valoare disponibilă din creditul accesat în trimestrul al treilea al anului trecut, Grupul având la dispoziţie un total de 29 de milioane de euro, dedicaţi dezvoltării, inovaţiei şi achiziţiilor.
De asemenea, compania informează că sindicatul de bănci care semnează noul credit sindicalizat este format din Banca Comercială Română, în calitate de coordonator, aranjor principal, agent de documentaţie, agent de facilitate si garanţii şi finanţator, Raiffeisen Bank, BRD Groupe Societe Generale şi Banca Transilvania, în calitate de aranjori principali şi finanţatori.
Tranzacţia a fost asistată de Cabinet Avocat Iulia Maliş, prin avocat Iulia Maliş, titular, din partea MedLife şi de către casa de avocatură Ţucă, Zbârcea şi Asociaţii, prin avocaţii Mihai Dudoiu, partener, şi Sergiu Negreanu, senior associate din partea sindicatului de bănci.
MedLife este cel mai mare furnizor de servicii private de sănătate din România şi operează cea mai extinsă reţea de clinici, una dintre marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare bază de clienţi pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară. De asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, MedLife este una dintre marile companii private de sănătate din Europa Centrală şi de Est.
Acţiunile emise de MedLife sunt admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori Bucureşti (BVB) - Categoria Premium, cu simbolul de tranzacţionare M.
Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce priveşte atât creşterea organică, cât şi creşterea prin achiziţii. Începând din anul 2009, compania a deschis sau a achiziţionat peste 83 de unităţi medicale.
Articole Similare
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
Comentează