China a desfășurat zeci de nave militare în jurul Taiwanului, anunță Taipeiul
Sursă foto: istockphoto.com
China a desfăşurat două grupuri de purtătoare de avioane şi mai multe zeci de nave la nord şi la sud de Taiwan luna trecută, a declarat luni un responsabil al serviciilor de securitate ale Taipeiului, în timp ce Beijingul îşi menţine presiunea militară asupra acestui teritoriu pe care îl revendică, informează AFP, conform Agerpres.
"Între 50 şi 70 de nave ale marinei şi guvernului" chinez au fost observate în Marea Galbenă şi în Marea Chinei de Sud de pe 1 până pe 27 mai acest an, a anunţat acelaşi responsabil, sub acoperirea anonimatului.
Alte 30 de nave chineze fără nume, documentaţie sau port de origine au fost de asemenea detectate pe 19 mai lângă insulele Pescadores (Penghu), în strâmtoarea Taiwan, "deliberat trimise pentru a hărţui", potrivit aceleiaşi surse.
Responsabilul a precizat de asemenea că "diverse avioane militare" au operat "sute de ieşiri" în aceeaşi perioadă.
Potrivit cifrelor Ministerului Apărării taiwanez, 74 de avioane chineze în total au participat la trei "patrule de pregătire a luptei" în apropiere de Taiwan, în luna mai.
"Acţiunile militare" şi "activităţile din zona gri" ale Beijingului - ostile, însă fără a constitui un război deschis - "au inclus desfăşurări la scară mare în tot lanţul de insule, implicând o presiune maximă globală", a afirmat el.
Ele au fost, potrivit responsabilului, "mai provocatoare decât ceea ce fusese observat înainte".
Televiziunea de stat chineză CCTV anunţase că Beijingul a întreprins, chiar în ziua în care se împlinea un an de când preşedintele taiwanez Lai Ching-te şi-a preluat funcţia, pe 20 mai, exerciţii cu nave amfibie în apele din apropierea Taiwanului.
China, care consideră Taiwanul ca făcând parte din teritoriul său şi care ameninţă să recurgă la forţă pentru a-l anexa, a întreprins în ultimii ani mai multe serii de ample manevre militare, notează AFP.
China a afirmat duminica aceasta că SUA "nu trebuie să se joace cu focul" în privinţa Taiwanului, ca reacţie la un discurs al şefului Pentagonului, Pete Hegseth, susţinut cu o zi înainte în cadrul Dialogului Shangri-La din Singapore.
Beijingul nu l-a trimis pe ministrul său al apărării la acest summit, principalul forum de securitate din Asia, şi a calificat "problema Taiwanului" drept "problemă internă" a Chinei, declarând totodată că ţările străine nu au dreptul să se amestece.
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează