Când vacanța devine digitală: Ecranele consumă zilele de vară ale elevilor

Autor:  Lucian Negrea, Reporter

Publicat:  08-08-2025

Actualizat:  08-08-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  iStock

Adolescenții și tinerii din România petrec în medie aproape 6 ore pe zi pe rețelele de socializare în timpul verii, în principiu datorită timpului liber generos de care se bucură fără activitățile școlare, reiese dintr-o analiză realizată de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), conform HotNews.

Potrivit analizei CJI, în lunile de vară, tinerii manifestă o preferință crescută pentru platforme centrate pe divertisment și interacțiune rapidă, precum Instagram și TikTok.

„Timpul nestructurat din vacanța de vară favorizează o creștere a timpului petrecut online de către copii și adolescenți, cu potențiale implicații asupra dezvoltării lor cognitive, dar și asupra performanței școlare”, atrage atenția un studiu realizat de Universitatea Badji Mokhtar Annaba din Tunisia, citat în analiza CJI.

Categoria de elevi români dependentă de rețelele sociale

Elevii de liceu din România spun că petrec în general 6 ore pe zi pe internet, în timp ce elevii de gimnaziu petrec 4 ore pe zi, iar cei de clasele a III-a și a IV-a 2 ore, conform unui studiu realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent.

Elevii de liceu și gimnaziu folosesc cel mai mult internetul pentru a comunica cu prietenii, familia sau cu alte persoane, pentru a urmări conținut media pe rețelele sociale și pentru a asculta muzică.

Topul rețelelor sociale utilizate de elevii din România

Potrivit studiului demarat de CJI pe parcursul anului 2024, o treime dintre elevii de liceu și aproape un sfert din elevii de gimnaziu afirmă că petrec pe TikTok mai mult de 5 ore într-o zi obișnuită. Mai mult de o treime dintre elevii de liceu și de gimnaziu folosesc această rețea socială între 2-3 ore într-o zi (36.2% la liceu, 32.3% la gimnaziu).

TikTok este urmată de Instagram, pe care 22.8% dintre elevii de liceu și 17.8% dintre elevii de gimnaziu afirmă că petrec peste 5 ore pe zi. În același timp, cei mai mulți elevi de liceu și de gimnaziu utilizează Instagram mai degrabă sub o oră pe zi (26.1% la liceu, 34.6% la gimnaziu) și între 2- 3 ore pe zi (33.9% la liceu, 31% la gimnaziu).

În ceea ce privește WhatsApp, acesta este utilizat într-o zi obișnuită de obicei o oră sau mai puțin; mai mult de jumătate dintre elevii de liceu și cei de gimnaziu au oferit acest răspuns în proporția cea mai mare: 53.9% la liceu, 56.1% la gimnaziu.

YouTube este aproape la fel de mult utilizat de elevii de liceu și de cei de gimnaziu, cu o durată de o oră sau mai puțin pe zi (în cazul a 36.2% elevi de liceu și 40.2% elevi de gimnaziu) și de 2-3 ore pe zi (în cazul a 36.2% elevi de gimnaziu și 37.7% elevi de liceu), mai reiese din studiu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google