Cadoul primit de o româncă care a îngrijit o bătrână în Italia: Nepoții italiencei au dat-o în judecată
Sursă foto: Credit: jozef sedmak / Alamy / Profimedia
O poveste cu final fericit pentru o româncă stabilită în Italia, care a lucrat ani la rând ca badantă. În vârstă de 45 de ani, femeia a primit prin testament o casă din orașul Brescia, în semn de recunoștință din partea bătrânei de 92 de ani pe care a îngrijit-o. Potrivit rotalianul.com, motivul donației a fost „atenția, grija și afecțiunea” cu care își făcuse meseria.
Decizia bătrânei a stârnit însă furia celor șase nepoți, care au contestat testamentul, acuzând că femeia ar fi fost manipulată. Cazul a ajuns la procuratură, iar procurorul Marzia Aliatis a susținut inițial că îngrijitoarea ar fi constrâns-o pe pensionară să-i doneze casa și să-i transfere 9.000 de euro pentru acte notariale.
Scrisoarea care a schimbat cursul procesului
În instanță, avocatul Rosei Afrune a prezentat o scrisoare emoționantă semnată de bătrână:
„Dragii mei nepoți, vă rog să nu fiți supărați pe mine pentru ceea ce am hotărât în testamentul meu! (...) M-am simțit abandonată de voi toți. (...) De la această femeie am avut atenția și afecțiunea pe care nu am primit-o niciodată de la voi. (...) Vreau să dau posibilitate Antonetei să-și trăiască viața liniștită și cu demnitate.”
Bătrâna a confirmat și că dorește ca românca să primească locuința, iar nepoților le-a lăsat magazinul familiei.
Procurorul, convins după o discuție directă
Inițial, pensionara fusese mutată într-un azil, autoritățile considerând că românca nu mai poate avea grijă de ea. Totul s-a schimbat după ce procurorul Marzia Aliatis a discutat personal cu bătrâna, declarând apoi în instanță: „Bătrâna de 92 de ani este lucidă și conștientă de tot ceea ce afirmă.”
Judecătorul a respins acuzațiile nepoților și a decis că testamentul este legal și de necontestat. Astfel, românca va primi casa, recunoașterea oficială venind după ani de muncă și devotament față de femeia pe care a îngrijit-o.
Articole Similare
Se adâncește misterul dispariției fiului familiei Hrușcă, în Italia: Băiatul căutat acum în Belgia și Franța; TikTok-ul ar fi dat primele indicii
FOTO Blocul în care nici curierii nu intră: români forțați să trăiască printre gunoaie, șobolani pescuiți de la geam, mașini vandalizate și uși sigilate
VIDEO Hoț român, dat de gol de aroganța fiului de 10 ani: Avea un Rolex de zeci de mii de dolari la mână și jucării ornate cu bijuterii
Microbuz plin cu români, grav accident în Germania: 8 victime, dintre care 4 în stare gravă: a fost nevoie de intervenția a peste 50 de oameni
Patru tineri români, morți pe loc într-un accident cumplit pe o șosea din Germania: Audi-ul în care se aflau le-a devenit sicriu
'Muncesc, dar nu primesc niciun ban' – Români ținuți fără salarii de peste doi ani pe un șantier din Germania
Un român înarmat a stârnit teamă și haos în Italia: Evadat de la închisoare, a luat doi ostatici într-o farmacie, apoi a încercat să scape deghizat
Răsturnare șocantă în cazul crimelor din Italia. Un român, în centrul unei anchete explozive: Ar fi asasin în serie, comandat de clanuri
Coșmar în Antalya: Bebelușul de 10 luni al unor români, mort în vacanță. Părinții, blocați de birocrația consulară
Moarte cumplită în Austria pentru un copil român de 8 ani: strivit în mașină, sub privirile neputincioase ale familiei
Tudor Chirilă: 10 August – Dosarul care moare încet, la fel ca răul făcut de Iliescu și Ceaușescu
Comentează