Breaking - Traian Băsescu a fost operat pe cord, la Paris
Sursă foto: captura video
Traian Băsescu, fost președinte al României, a fost operat pe inimă, la Paris. Conform România TV, Băsescu a avut, în trecut, mai multe probleme cu stenturile pe care le are la inimă, însă de data asta a fost operat pe cord.
Operația lui Traian Băsescu a fost făcută la Paris
Băsescu este al doilea fost șef de stat care are probleme de sănătate în aceste zile.
Ion Iliescu este internat la Spitalul SRI
Starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu se menține staționară, în continuare cu necesar de oxigen, informează vineri medicii Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din Capitală.
„Situația medicală a domnului Ion Iliescu impune menținerea internării în secția de terapie intensivă, unde beneficiază de îngrijiri medicale avansate, sub supravegherea unei echipe medicale multidisciplinare”, se arată în buletinul de informare medicală publicat vineri.
Medicii precizează că „este vorba despre un pacient foarte fragil, cu multiple boli cronice asociate”.
„Starea generală se menține staționară, în continuare cu necesar de oxigen. Vă muțumim pentru înțelegerea nevoii de respectare a confidențialității actului medical, precum și a drepturilor pacientului”, se arată în încheierea buletinului informativ.
Explorează subiectul
Articole Similare
test 3 32 aug noaptea
Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut
'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere
SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan
FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână
Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare
Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică
Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism
Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor
Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'
VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi
Comentează