Avertismentul medicilor. Ce se întâmplă cu cei care consumă canabis pentru durere, anxietate sau depresie
Sursă foto: pexels.com
Persoanele care încep să fumeze canabis pentru a combate durerea, anxietatea sau depresia prezintă un risc mai mare de a dezvolta paranoia în comparaţie cu cei care încep să consume pentru "distracţie", indică cel mai mare studiu efectuat pe acest subiect.
Experţii au avertizat că aceşti utilizatori consumă mai mult THC, componenta psihoactivă a canabisului. Studiul survine în contextul unei analize separate care leagă trauma din copilărie la niveluri mai ridicate de paranoia în rândul consumatorilor de canabis.
Acest lucru ar putea explica de ce persoanele cu traume pot fi mai vulnerabile la efectele canabisului, sugerează cercetătorii.
În Anglia, canabisul medicinal este prescris numai de Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie (NHS) unor pacienţi selectaţi, între care copii cu forme rare şi severe de epilepsie, persoanelor cu spasme musculare cauzate de scleroză multiplă şi adulţilor care suferă de vărsături şi greaţă cauzate de chimioterapie. Cu toate acestea, clinici private oferă canabis pentru o serie de afecţiuni, între care dureri cronice şi probleme de sănătate mintală.
De ce încep oamenii să consume canabis
În ceea ce priveşte consumul în scop recreaţional, canabisul este un drog de clasa B şi este ilegal să fie deţinut, cultivat, distribuit sau vândut în Regatul Unit.
Un studiu, condus de experţi de la Institutul de Psihiatrie, Psihologie şi Neuroştiinţe (IoPPN) de la King's College London şi publicat în BMJ Mental Health, a analizat motivele pentru care oamenii încep să consume canabis şi dacă acest lucru a avut un impact asupra consumului ulterior.
Cercetătorii au analizat răspunsurile din sondajul Cannabis&Me, care a inclus 3.389 de actuali şi foşti consumatori de canabis cu vârsta peste 18 ani din zona Londrei şi care nu aveau antecedente de psihoză clinică.
Aceştia au descoperit că cei care au spus că au început să consume canabis pentru a gestiona o boală, inclusiv durere, anxietate sau depresie sau pentru că prezentau simptome psihotice minore, au avut scoruri mai mari de paranoia.
Persoanele cu cele mai mici scoruri au fost cele care au declarat că au început să consume canabis pentru distracţie sau pentru că erau curioşi, se arată în sondaj, scrie AGERPRES.
Articole Similare
test 31 aug 21.13 min
test 2 31 aug la 21.19
test 1 seot
test 2 8 dec 2025
Un raport Eurostat dezvăluie o problemă extrem de gravă a României: Este una dintre cele mai afectate țări din Europa
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
S-a aflat ce ne 'îmbătrânește' inima: Totul pleacă din farfurie. Aceste alimente efectiv o 'torturează', abia mai reușește săraca să bată - spun specialiștii
O boală frecventă a copilăriei are un efect total neașteptat pe termen lung: Generează probleme inclusiv în viața de adult
Acces mai rapid la tratament: Cabinet de Boli Infecțioase, înființat la Spitalul de Pneumoftiziologie Iași
Experți: Primele orientări standardizate pentru gestionarea bolilor inflamatorii intestinale în sarcină
Model în Sănătate: 'Vindecarea începe atunci când sufletul își recapătă liniștea și speranța' - Alina Ion, fondatoarea Spitalului 'Sfântul Sava cel Sfințit'
Comentează