Atelier de modelaj pentru copii şi tineri, pe 9 august, la Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia

Autor:  Cătălin Lupășteanu

Publicat:  30-07-2025

Actualizat:  30-07-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  blog.hotelguru.ro

Centrul de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului" - Mogoşoaia invită copiii şi tinerii pasionaţi de artă la un atelier creativ de modelaj, desfăşurat sub tema "Plante verzi şi flori - Natură în mâinile noastre", ce va avea loc pe 9 august, potrivit Agerpres

Potrivit unui comunicat al Centrului de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului" transmis miercuri, atelierul va avea loc, începând cu ora 11:30, pe cerdacul Galeriei Cuhnie şi va fi coordonat de Anca Maria Ciofîrlă, artist plastic cu experienţă în educaţia artistică pentru tineri. Acesta propune o incursiune ludică în universul formelor vegetale. Participanţii vor modela în lut plante, flori şi elemente inspirate din natură, stimulându-şi creativitatea, îndemânarea şi atenţia pentru detalii.

Evenimentul este dedicat copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani. Participarea este gratuită, pe baza înscrierii prealabile, în limita locurilor disponibile. Toate materialele necesare sunt asigurate de organizatori.

Atelierul este accesibilizat pentru persoane cu dizabilităţi auditive.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Cultură si Media

dadsadsa

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 2 31 aug la 21.19

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO Celebrul chef britanic Gordon Ramsay a fost operat de urgență. Era suspect de cancer de piele

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

După 140 de ani, Ștefan cel Mare primește o nouă 'față': Emblematicul monument din Iași intră în restaurare

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Lady Gaga revine pe scena MTV Video Music Awards

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Diana Lupescu, la Gala Tânărului Actor HOP: Au venit copiii cu prospeţime, cu interes, poţi să-i pui în orice personaj

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

WhatsApp se pregătește să schimbe radical funcțiile aplicației: Ce vor putea face utilizatorii

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Tzancă Uraganu șochează din nou: 'O palmă, două, nu știu… un picior mai dai la o femeie, să o stăpânești'

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Sfântul Alexandru: Tradiții și obiceiuri asociate cu aceeastă zi - Lucruri mai puțin știute din tradiția românească

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Rihanna celebrează două decenii de carieră muzicală: '20 de ani de mulțumiri'

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Noul film cu Julia Roberts generează dezbateri despre mișcarea feministă la Festivalul de la Veneția

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google