Alianta cu PPDD ingroapa candidatul PSD la presedintie – il izoleaza la 40%
Sursă foto: stiripesurse.ro
Asa se va mobiliza Diaspora romaneasca la prezidentialele din noiembrie daca PSD ii cedeaza Ministerul Romanilor de Pretutindeni lui Dan Diaconescu.
O catastrofa electorala pentru stanga – un triumf pentru candidatul dreptei.
Nu e o speculatie, ci o concluzie consolidata de discutiile cu romanii din Diaspora – incurcati, jenati, uluiti de perspectiva ca ministerul dedicat lor sa fie preluat de divizia politica anti-ciocoi. Nu pentru ca acest minister ar avea vreo eficienta reala - e un pitic, un junior fara bani de buzunar, neluat in seama de nimeni, trimis dupa tigari de greii de la Externe – ci pentru ca gestul stangii de a sacrifica Diaspora, intr-o tranzactie politica low cost, unui saltimbanc cu cravata mov, probeaza pretul pus pe romanii de-afara: maruntis.
Asta va mobiliza puternic Diaspora anti-pesedista, care l-a facut presedinte pe Basescu in 2009. Iar votul anti-Dan Diaconescu din 2014, exprimat impotriva candidatului stangii, va fi mai net, mai categoric decat votul anti-Geoana din 2009: Geoana era totusi un diplomat englezit, venit cumva din Diaspora, nu creatorul Magdei Ciumac.
Pe de alta parte, votul poporului otevist din Europa (Spania si Italia) pentru “nea Dan” – vot relativ consistent la ultimele parlamentare, desi stins in mare masura intre timp, dovada fiind euro-parlamentarele – nu va putea fi convertit intr-un vot pentru “nea Victor Viorel”, “nea Sorin”, nea “Ilie” – ciocoiul tot ciocoi romane, nu prinzi drag de el prin contagiune politica dupa ce ai fost invatat trei ani sa-l detesti cu zvac.
In concluzie, alianta stangii cu PPDD aduce prezidentiabilului dreptei, oricare ar fi el, cateva procente esentiale la alegerile din toamna: voturile Diasporei, prin mobilizare anti-PSD. Pe de alta parte, ea blocheaza accesul candidatului PSD la categorii de public de care ar avea nevoie pentru a face saltul de la 40% la 50%: tinerii si anumite grupuri dinamice de intelectuali sau antreprenori, de pilda. “Nea Dan” ingroapa relatia PSD cu aceste grupuri – relatie pe care, nota bene, Victor Ponta a cultivat-o cu mare atentie (asumandu-si chiar riscuri in PSD) pana in acest moment. Un posibil semnal ca premierul renunta la presedintie pentru a-si betona, in schimb, majoritatea parlamentara impotriva unui eventual presedinte al dreptei.
Explorează subiectul
Articole Similare
Scrisoare deschisă către nicușoriști
Unde se duc deontologii când se duc? Serbează Ziua Marinei la munte
Studiu de amploare: Nașterile repetate reduc riscul de cancer
România codasă la 5G în Europa: viteze mici și acoperire insuficientă
A murit Iliescu. Trăiască Ceaușescu!
"Războiul hibrid" al tandemului Dan-Bolojan
Umilirea publică a lui Ilie Bolojan și sfârșitul `lunii de miere`
Mizeria făcută lui Piedone
Poza secolului în România: `trebuie să scoatem bățul din fund`
NU MAI POT CU Beach, please! Sau mai actual: je vous en prie!
#toțiPentruJustiție
Comentează