Alertă sanitară în China: Epidemia de chikungunya, virus transmis de țânțari, se răspândește rapid în sud

Autor:  Liana Ganea

Publicat:  06-08-2025

Actualizat:  06-08-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  Pexels

Epidemia de chikungunya, virus transmis de ţânţari, continuă să se răspândească în provincia Guangdong din sudul Chinei, unde autorităţile locale au raportat până miercuri peste 7.700 de cazuri de infectare, relatează Agerpres.

Majoritatea cazurilor au fost înregistrate în oraşul Foshan, unde a început epidemia, în această vară.

Au fost detectate, de asemenea, cazuri izolate în capitala provinciei, Guangzhou, şi în mai multe oraşe din împrejurimi.

Între timp, Hong Kong, o regiune administrativă specială a Chinei, a raportat primul său caz.

Autorităţile au lansat măsuri ample pentru limitarea răspândirii virusului, inclusiv o campanie pe scară largă de combatere a ţânţarilor. Această iniţiativă implică introducerea în cursurile de apă a peştilor care se hrănesc cu larve, în încercarea de a reduce reproducerea ţânţarilor.

În plus, aşa-numiţii "ţânţari-elefant" - o specie inofensivă ale cărei larve se hrănesc cu larve de ţânţari - au fost eliberaţi pentru a ajuta la reducerea populaţiei insectelor purtătoare ale virusului.

Unele măsuri au stârnit critici pe reţelele de socializare deoarece seamănă cu regulile din timpul pandemiei de COVID-19. Spre exemplu, farmaciile din Foshan sunt obligate să înregistreze identitatea clienţilor care cumpără medicamente pentru simptome precum febră sau dureri articulare, o regulă similară cu sistemele de urmărire a contactelor utilizate în trecut pentru a monitoriza potenţialele lanţuri de infecţie.

În provincia vecină Fujian, două oraşe au dat instrucţiuni călătorilor care revin din Guangdong să se supună unei perioade de 14 zile de automonitorizare.

Boala, răspândită de anumite specii de ţânţari, provoacă simptome asemănătoare gripei, cum ar fi febră, dar şi dureri articulare şi musculare severe. Simptomele dispar de obicei în una sau două săptămâni. Majoritatea pacienţilor se vindecă, însă virusul prezintă un risc mai mare pentru persoanele cu boli cronice, gravide şi sugari. Decesele din această cauză sunt foarte rare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google