Alertă lângă Atena: Staţiune evacuată după izbucnirea unui incendiu forestier
Sursă foto: freepik.com
Un incendiu forestier a izbucnit joi lângă Palaia Fokaia, o staţiune situată la 50 de kilometri est de Atena. Protecţia Civilă din Grecia a emis mai multe ordine de evacuare, potrivit serviciului de pompieri, transmite agenţia AFP.
"Este un incendiu dificil, alimentat de vântul puternic", a declarat pentru AFP un oficial al serviciului de pompieri, potrivit Agerpres.
Un număr de 90 de pompieri, ajutaţi de 28 de autospeciale, opt aeronave pentru stingerea incendiilor şi două elicoptere, se luptă cu flăcările, a declarat oficialul.
Flăcările au cuprins zone de desiş, plantaţii de măslini şi câmpuri şi s-au apropiat de locuinţe.
Potrivit postului public de televiziune Ert, mai mulţi locuitori, printre care şi copii, au fost evacuaţi de pompieri.
Conform imaginilor difuzate de Ert, un nor dens de fum a învăluit Palaia Fokaia şi plajele din apropierea Golfului Saronic.
Poliţia a restricţionat accesul pe drumurile care duc spre Palaia Fokaia pentru a facilita intervenţia pompierilor, a relatat Ert.
Situată în sud-estul Mediteranei, Grecia este deosebit de vulnerabilă, în fiecare vară, la incendiile de vegetaţie, alimentate de vântul intens, de secetă şi de temperaturile ridicate.
Temperaturile urmau să atingă joi 40 de grade Celsius în Grecia, marcând primul val de căldură din ţară, o situaţie care, conform prognozelor meteo, va continua până sâmbătă.
Agenţia de Protecţie Civilă a avertizat asupra unui indice de risc de incendiu "foarte ridicat" pentru ziua de joi.
Un alt incendiu forestier, izbucnit duminică, este în continuare activ, pentru a cincea zi, pe insula Chios din nord-estul Mării Egee, până în prezent fiind mistuite peste 4.000 de hectare, potrivit agenţiei Copernicus a Uniunii Europene.
Anul trecut, aproximativ 45.000 de hectare au fost arse în toată Grecia, inclusiv în urma unui incendiu devastator izbucnit în suburbiile nordice ale capitalei.
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează