Agenţia Europeană pentru Medicamente susţine utilizarea serurilor bivalente în schema primară de vaccinare împotriva COVID-19
Sursă foto: Agerpres - Reuters
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat marţi că grupul său operativ pentru urgenţe medicale a ajuns la concluzia că vaccinurile bivalente anti-COVID-19 cu ARN mesager, care vizează atât tulpina originală a coronavirusului SARS-CoV-2, cât şi subvariantele BA.4 şi BA.5 ale variantei Omicron, pot fi utilizate în rândul copiilor şi al adulţilor anterior nevaccinaţi, informează Reuters.
Recomandarea anunţată marţi are la bază date medicale ce arată că vaccinarea primară cu seruri bivalente adaptate ar trebui să determine o reacţie imunitară amplă la persoanele care nu au fost încă expuse sau vaccinate împotriva COVID-19, a precizat agenţia europeană, potrivit Agerpres.
EMA a mai spus că analizează în această perioadă şi reacţia imunitară a persoanelor nevaccinate după o infecţie naturală cu subvariantele de Omicon BA.4 şi BA.5.
Profilul de siguranţă al vaccinurilor adaptate, atunci când acestea sunt utilizate ca doze booster, este comparabil cu cel al vaccinurilor originale cu ARN mesager.
Agenţia pentru alimente şi medicamente din Statele Unite (FDA) nu a recomandat deocamdată folosirea serurilor bivalente în cadrul schemei de vaccinare primară împotriva noului coronavirus.
Aşa-numitele vaccinuri bivalente produse de alianţa Pfizer-BioNTech şi de rivalul ei, compania americană Moderna, erau recomandate până acum doar ca doze booster în Uniunea Europeană şi în Statele Unite.
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează