Adrian Cioroianu: E greu de imaginat o pace în Ucraina, mai degrabă vom avea un armistițiu

Autor:  Florin Pușcaș

Publicat:  28-12-2022

Actualizat:  28-12-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  Defense Express

Istoricul Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe, a afirmat, miercuri, la Prima News, că este extrem de improbabil ca discuţii de pace să înceapă în curând în războiul din Ucraina, precizând că preşedintele Volodimir Zelenski înţelege pacea ca fiind o retragere totală a Armatei Ruse, pe când preşedintele rus Vladimir Putin consideră pacea ca fiind o recunoaştere a alipirii celor patru zone din Ucraina unde au fost organizate recent referendumuri, conform News.ro.

„E extrem de improbabil ca discuţii de pace să înceapă un curând. Oricum, în prima fază vom avea mai curând negocierea unui armistiţiu pentru că după tot ce s-a întâmplat şi după magnitudinea distrugerilor şi a suferinţelor populaţiei civile, a manierei în care Armata Rusă s-a comportat pe teritoriul Ucrainei se pare, e greu de imaginat o pace între cei doi vecini. Cu toţii ne dorim un armistiţiu, cu toţii ne-am dori o pace, dar în acelaşi timp înţelegem că deocamdată fiecare dintre actori înţelege această pace în altfel. Preşedintele ucrainean Zelenski înţelege pacea ca fiind o retragere totală a Armatei Ruse, inclusiv din Crimeea, iar preşedintele rus Putin înţelege pacea ca fiind recunoaşterea de către comunitatea internaţională a alipirii la Rusia a acelor patru zone în care s-au organizat referendumuri, în care s-au celebrat unirea lor cu Rusia în septembrie. Iată că pacea poate să sune apropiat în cele două limbi rusă şi ucraineană, dar înţelesul real este cu totul şi cu totul altul de fiecare parte”, a afirmat Adrian Cioroianu.

El a fost întrebat care este motivul pentru care Vladimir Putin a anulat conferinţa de presă tradițională.

“Într-o autocraţie nu există reguli. Nu există reguli impuse de agenda publică sau de curiozitatea presei. Preşedintele Putin era deranjat de imprevizibiul întrebărilor venite din partea presei internaţionale pentru că pe ziariştii din Rusia, într-o formă sau alta, regimul pare a-i controla, dar întrebările venite din partea unor ziarişti independenţi puteau fi deranjante dat fiind contextul. Dacă ar fi fost o campanie victorioasă, scurtă şi victorioasă, probabil că preşedintele rus nu ar fi avut dificultăţi în a prezenta propria sa versiune a adevărului, dar această campanie scurtă şi victorioasă nu s-a materializat. Dimpotrivă, după zece luni de război, Armata Rusă a fost deseori pusă în dificultate, uneori chiar s-a restras. Acum nu e foarte limpede pe ce aliniament va rezista şi cum. În astfel de situaţii, o conferinţă de presă la care se acceptă orice întrebare era destul de delicată şi cred că ăsta este motivul pentru care neavând a răspunde în faţa concetăţenilor sau neavând a da explicaţii presei din interior, preşedintele rus s-a putut deroba de simpatia presei internaţionale pentru că ceea ce îl interesează este susţinerea în interior, nu simpatia lumii occidentale”, a explicat istoricul.

Adrian Cioroianu a mai afirmat că 2023 ar putea aduce un armistiţiu în acest conflict.

“Războiul lui Putin a ajutat la solidificarea unei identităţi ucrainene. Distrugerile sunt enorme şi de o parte şi de alta, suferinţele ucrainenilor mai ales, dar bănuiesc că şi ale unor familii de ruşi în egală măsură, pierderile economice ale Rusiei în primul rând, distrugerile care s-au făcut în Ucraina şi sumele colosale care vor trebui pentru reconstrucţia ei, dar pierderile economice pentru noi toţi. Toate acestea ne fac să sperăm că anul 2023 va aduce un armistiţiu în acest conflict”, a mai declarat Adrian Cioroianu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google