Adolescentă de 16, în stare gravă la spital, după ce a fost înjunghiată de prietenul ei

Autor:  Ioana Necula, Redactor

Publicat:  15-12-2020

Actualizat:  15-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto:  spitalmilitarsb.ro

O adolescentă de 16 ani se află în stare gravă în spital, după ce a fost înjunghiată în mod repetat cu un cuţit de către prietenul ei, care ulterior a fugit de la locul faptei, potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş.

Agresiunea asupra minorei s-a produs în seara zilei de 10 decembrie, aceasta ajungând la spital în şoc hemoragic şi necesitând intervenţii chirurgicale.

Cel care a înjunghiat-o a fost prins cu ajutorul unui angajat al unei benzinării, care a observat sângele de pe mâinile lui.

"Autorul agresiunii a fost identificat în aceeaşi seară, acesta fugise de la locul faptei, dar a fost prins la scurt timp, mai ales ca se oprise la o staţie de alimentare cu carburant unde a intenţionat să intre în baie şi să se spele de sângele victimei, dar a fost văzut de către angajatul staţiei de carburant, care a remarcat sângele de pe mâinile acestuia, a cerut sprijinul paznicului din comună şi al poliţiei", se menţionează în comunicatul Parchetului.

În timpul audierii, inculpatul şi-a recunoscut fapta, dar nu a putut să explice motivul pentru care a agresat-o pe fată, declarând doar că a făcut-o "din dragoste".

Suspectul a primit mandat de arestare preventivă şi este cercetat pentru tentativă de omor calificat.

Victima se afla în continuare internată în spital, urmând să fie audiată de către organele judiciare după ce starea de sănătate îi va permite.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google