Acționarul de la Rapid, răspuns dur pentru Dani Coman în 'cazul' Săpunaru
Sursă foto: Captură YT
Rapid și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul din etapa cu numărul 2 din SuperLiga. Cu această ocazie, Victor Angelescu i-a dat replica lui Dani Coman.
Fostul portar i-a luaat apărarea lui Săpunaru și a dezvăluit că conducătorii Rapidului că mergeau în vestiar la finalul meciurilor și fumau și consumau alcool alături de jucători.
La finalul sezonului trecut, Cristi Săpunaru a fost implicat într-un scandal uriaș. Au apărut informații potrivit cărora, fostul jucător ar fi adus alcool în vestiar. Acesta a negat și a anunțat că îl va da în judecată pe cel pe care îl consideră responsabil de ”înscenarea din Giulești”.
”Meciul cu FC Argeș a trecut. Eu am o relație bună cu Dani Coman, sau, cel puțin, aveam. Înțeleg că e supărat de anumite lucruri, dar să vorbească de la alții nu e ok. Și eu am auzit multe despre Dani Coman și nu am vorbit niciodată despre el.
Am avut o relație bună, am vorbit despre jucători, am avut jucători împrumutați acolo. Nu cred că e normal ce a spus. Am auzit foarte multe lucruri pe care nu vreau să le comentez. Președinte care e impresar și face transferuri.
E rapidist, e normal să aibă o părere, nu înțeleg care e problema. E ultima oară când vorbesc. Noi nu am avut o anchetă despre alcool. Nu de la noi a plecat. Nu asta a fost motivul pentru care Cristi nu a mai rămas în club. Motivul a fost că Mauro Pederzoli a venit, a fost o oportunitate. Dan l-a adus aici de la Parma. Pentru noi e terminat scandalul. E normal să i se scandeze numele (n.r. lui Cristi Săpunaru), este o legendă a noastră, îl respectăm foarte mult.
Are o anumită problemă cu cineva, e un proces, suntem interesați de ce o să se întâmple. Nu avem nimic cu el. Îl respectăm, e o legendă. S-a făcut un mare caz. I-a expirat contractul. Am răspuns la toate întrebările, nu vreau să mai insist. Toate legendele au abonament pe care îl primesc, inclusiv cu soția. Bănuiesc că și Cristi a primit”, a declarat Angelescu.
Explorează subiectul
Articole Similare
Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă
Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât
Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun
Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB
Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj
Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei
VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale
McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei
Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez
Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4
Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025
Comentează