Accor continuă să crească, în ciuda incertitudinilor globale: venituri de 2,74 miliarde de euro
Sursă foto: LeLu / ImageSource / Profimedia
Grupul hotelier Accor a raportat o creștere de 2,5% a veniturilor în prima jumătate a anului 2025, ajungând la 2,74 miliarde de euro, semn că industria ospitalității rămâne rezilientă, chiar și în contextul tensiunilor geopolitice și al fluctuațiilor valutare. Performanțele solide au fost susținute în special de segmentul de lux și lifestyle, dar și de expansiunea rețelei la nivel global.
"În primul semestru al anului 2025, Grupul a înregistrat din nou o dinamică puternică, în ciuda unui context geopolitic complex şi a impactului fluctuaţiilor valutare.
Aceasta performanţă solidă confirmă calitatea portofoliului nostru de branduri şi relevanţa prezenţei noastre geografice diversificate, fiind rezultatul disciplinei operaţionale şi financiare pe care Grupul o aplică trimestru după trimestru.
La curs valutar constant, pentru întregul an 2025, ne menţinem obiectivele privind creşterea RevPAR (venitul per camera disponibilă), a reţelei şi a EBITDA recurente, în conformitate cu perspectivele pe termen mediu prezentate la Capital Market Day din iunie 2023", a afirmat Sebastien Bazin, chairman and CEO Accor, citat în comunicat, notează Agerpres.
Conform sursei citate, această creştere se împarte într-o majorare de 0,1% pentru divizia Premium, Midscale şi Economy şi 5,6% pentru divizia Luxury & Lifestyle.
"EBITDA recurentă consolidată s-a ridicat la 552 milioane euro pentru primul semestru al anului 2025, în creştere cu 9,4% faţă de perioada similară a anului trecut. Indicatorul-cheie RevPAR (venitul per camera disponibilă) a crescut cu 4,6% în primele şase luni ale acestui an", se mai precizează în comunicat.
În primul semestru din 2025, Accor a deschis 117 hoteluri, totalizând peste 15.000 de camere, ceea ce reprezintă o creştere netă a unităţilor de 1,9% în ultimele 12 luni, menţionează sursa citată.
Explorează subiectul
Articole Similare
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
Comentează