A sfidat ordinul de protecţie: Un bărbat a fost arestat după ce și-a amenințat fosta soție în magazin
Sursă foto: Pexels
Un bărbat de 37 de ani din judeţul Timiş a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a încălcat ordinul de protecţie şi a intrat în magazinul în care lucrează fosta sa soţie.
”În data de 08 august a.c., în jurul orei 12:30, poliţiştii oraşului Făget au fost sesizaţi de către o femeie de 38 de ani, cu privire la faptul că fostul soţ, în vârstă de 37 de ani, ar fi încălcat ordinul de protecţie care prevedea măsura de a păstra distanţa de 200 de metri faţă de aceasta sau locul de muncă”, a transmis, duminică, IPJ Timiş, potriviy News.
Poliţiştii au stabilit că bărbatul a pătruns în magazinul alimentar din localitatea Margina unde lucrează fosta soţie, încălcând măsura restrictivă.
Femeia nu a fost agresată în timpul întâlnirii cu fostul soţ, însă a fost ameninţată de acesta cu acte de violenţă.
”Poliţiştii, sub coordonarea procurorului de caz, l-au reţinut pe bărbat pentru 24 de ore în arestul Poliţiei, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de încălcare de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu şi ameninţare , iar astăzi, 10 august, magistraţii au dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile”, a mai transmis Poliţia.
Peste 30 de femei au fost ucise, de la începutul anului în România, cele mai multe de foştii parteneri.
Explorează subiectul
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează